Înțepăturile în piept pot fi cauzate de afecțiuni cardiovasculare, însă nu în toate cazurile. Iată care sunt cele mai frecvente probleme care generează disconfort în zona pieptului.
Înțepătura din piept este un simptom care poate fi cauzat de numeroase afecțiuni, cum sunt cele cardiace, pulmonare, afecțiuni ale esofagului, mușchilor toracelui și nervilor intercostali. Și, fiindcă unele dintre aceste boli sunt severe, durerile și înțepăturile din piept pot fi un semnal de alarmă pentru o problemă gravă. Dacă este minor, un astfel de disconfort poate fi ignorat până la dispariția lui, însă dacă este sever poate speria pe mulți oameni.
De aceea, iată care sunt cinci dintre cele mai întâlnite cauze ale înțepăturilor în piept.
Cauze frecvente ale înțepăturilor în piept
Înțepăturile în piept sunt generate de afecțiuni cardiovasculare, boli ale plămânilor, tulburări digestive, probleme osoase sau musculare ori de anxietate sau atac de panică.
Afecțiuni cardiovasculare
Bolile de inimă, care se manifestă prin junghiuri în piept, sunt angina (constă într-un blocaj în vasele de sânge ale inimii), miocardita (inflamație a mușchiului inimii care determină apariția febrei, a oboselii și a problemelor cu respirația), pericardita (inflamație/infecție a sacului din jurul inimii), prolaps de valvă mitrală (o valvă nu se poate închide adecvat, ceea ce duce la dureri în piept, palpitații și amețeală) și infarct miocardic (dacă fluxul sanguin din vasele de sânge este redus, părți din mușchiul inimii pot muri).
Bolile de inimă, care se manifestă prin înțepături în piept, sunt angina, miocardita, pericardita, prolaps de valvă mitrală și infarct miocardic.
Te confrunți cu înțepături în piept? Este posibil să suferi de boli ale plămânilor
Printre afecțiunile pulmonare, care duc la apariția înțepăturilor în piept, se numără: pleurezia (inflamație sau iritare a mucoasei dintre plămâni și cutia toracică), pneumonia (boala este însoțită și de febră, frisoane sau tuse), embolism pulmonar (apare atunci când un cheag circulă prin vasele de sânge), pneumotorax (are loc în urma unui traumatism la nivelul pieptului), hipertensiune pulmonară și astm (afecțiunea mai aduce și dificultăți de respirație, respirație șuierătoare, tuse).