Începând cu data de 1 ianuarie 2021, Guvernul a îngheţat salariile de bază, sporurile, indemnizaţiile și primele acordate bugetarilor, la nivelul lunii decembrie 2020. Măsură se aplică şi bugetarilor din administrația locală și județeană din Cluj.
După ce în Consiliul Județean Cluj, proiectul a născut discuții în contradictoriu între consilieri, proiectul de hotărâre privind plafonarea salariilor funcționarilor publici din Primăria Municipiului Cluj-Napoca va ajunge miercuri și pe masa consilierilor locali.
Proiectului de hotărâre stabilește cuantumul salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul de specialate al primarului municipiului Cluj-Napoca şi serviciile publice din subordinea Consiliului Local, în anul 2021, care se menţine la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie 2020.
Astfel, un director general din cadrul Primăriei Cluj-Napoca câștigă 16.391 lei (peste 3.350 de euro!), arhitectul șef al municipiului – 16.391 de lei, în timp ce salariul unui șef de birou ajunge la 13.157 de lei.
Un polițist local debutant are leafa de 4.583 lei, iar un portar câștigă până la 4.748 lei. Nici la bucătărie, salariile nu au fost afectate de criza COVID. Un bucătar din primărie câștigă 5.748 de lei, iar un șofer, 5.665 de lei. (VEZI AICI lista completă a salariilor bugetarilor din Primăria Cluj-Napoca).
Pe lângă acestea, angajaților le sunt acordate sporuri și bonusuri „cu duiumul”, dar și vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei.