Cea de-a doua ediție SPORTS FESTIVAL are loc în perioada 13-16 iunie, în Cluj-Napoca și aduce publicului peste 30 de sporturi care pot fi încercate gratuit de publicul larg în cele 4 zile de festival, alături de cel mai îndrăgit sportiv al României, Simona Halep.

În implementarea festivalului au fost atrase peste 40 de cluburi sportive, 30 din Cluj și 10 din afara județului, 12 federații și peste 200 de sportivi de performanță cu premii la nivel mondial. Evenimentul este realizat cu sprijinul Municipiului Cluj-Napoca și a Consiliului Local.

Zona de festival începe din Parcul Central și se continuă cu Părculețul de Copii de la Cluj Arena, Aleea Stadionului, Cluj Arena, Platou Cluj Arena, BT Arena, Parcul iuliu Hațieganu și Winners Sports Cluj.

Copiii și adulții vor putea să își descopere abilitățile sportive și pasiunea pentru sporturi din cele mai diverse, precum: fotbal, tenis, baschet, beach volley, patinaj pe role, caiac, scrimă, înot, arte marțiale și multe altele. Ei vor învăța regulile jocului de la antrenori și jucători cu experiență.  

Cu un timp mediu alocat de aproximativ 15 minute / sport, participanții vor putea face un circuit maraton prin toate sporturile deschise spre inițiere în 7 ore.

Pe lângă inițiere, participanții vor putea urmări, tot gratuit, competiții spectaculoase: Super Enduro, Strong Man România vs. Ungaria sau show ecvestru. SPORTS FESTIVAL este un eveniment deschis tuturor. Provocăm oamenii la mișcare și prin competiții pentru amatorii de sport precum concursul de înot sau cursa de alergare de 5 km și 10 km.

coral


* programul poate fi consultat și în galeria foto de mai jos

în zonele dedicate fiecărui sport vor fi organizate și demonstrații cu sportivi profesioniști. Main eventul festivalului este meciul demonstrativ de tenis România vs. Italia care îi va aduce în același teren pe Simona Halep, Marius Copil, Flavia Pennetta și Fabio Fognini, din 15 iunie, la BT ARENA.

Secțiunea de SPORTS TALKS aduce în fața publicului sportivi de performanță care vor vorbi despre ce înseamnă viața de sportiv, performanță, preseverență și dedicație. Primele nume confirmate sunt: Darren Cahill, Camelia Potec, Ciprian Marica, Marius Albu și Chris Pfeiffer, Răzvan Mitroi (EURO 2020), Alexandru Dedu (FRH), Lorand Balint Boti ( Publicis Sport and Entertainment).  

Discuțiile vor avea loc în zona centrală a festivalului sâmbătă și duminică, 15-16 iunie, iar accesul este liber.

Întreaga zonă a evenimentului, alături de câteva locații adiționale aflate în apropiere, va fi împărțită în zone dedicate unui anumit sport. Fiecare activitate va avea parte de infrasctructură specifică pentru practicarea adecvată și în siguranță a sporturilor.

SPORTS FESTIVAL este o inițiativă unică în țară care aduce laolaltă profesioniști și amatori. Ne dorim să ajutăm la alfabetizarea sportivă a publicului, să promovăm mișcarea și un stil de viață sănătos atât în rândul copiilor, cât și al adulților.

Prima ediție a evenimentului a însemnat 4 zile cu 20 de sporturi disponibile gratuit, 2 meciuri demonstrative de nivel mondial și peste 100 de sportivi de perfomanță, legende, campioni, prezenți la Cluj.