Mediul academic clujean, reprezentat de Uniunea Universităților Clujene (UUC), începe noul an universitar cu o creștere a numărului de studenți din țară și din străinătate.
Astfel, numărul total de studenți din cele șase universități clujene este de peste 90 000 de studenți (la licență, master, doctorat și studii postuniversitare), din oraș și din extensii, din care peste 6 000 sunt studenți internaționali (fără a include aici schimburile Erasmus). Întreaga comunitate academică clujeană, incluzând aici și personalul didactic, de cercetare și administrativ, depășește, în acest an academic, 100 000 de oameni.
Activitățile universitare – detaliate pe site-ul fiecărei universități membre a UUC – încep, în anul 2020-2021, în variante diferite, de la învățământ clasic la cel online, trecând prin modelul hibrid. Modelele au fost alese pentru a desfășura activitățile universitare în regim de siguranță maximă pentru comunitățile academice și pentru oraș și, în funcție de profilul facultăților din universitățile clujene, cu ținta de a păstra cele mai ridicate standarde academice posibile în această perioadă.
Președintele UUC în funcție, prof. univ. dr. Daniel David, declară că „universitățile clujene sunt un “atractor” academic foarte puternic, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Performanța academică, reliefată și de rankingurile internaționale, a dus și la creșterea spectaculoasă a numărului de studenți și cadre didactice/de cercetare internaționale, integrând astfel orașul în rândul orașelor academice din Europa. Într-adevăr, dintre marile centre academice din țară, Cluj-Napoca este cel mai bine colorat academic, dacă raportăm studenții (sau comunitatea academică) la populația generală; în condiții de pandemie acest lucru ne obligă însă la educație de calitate în condiții de siguranță maximă! Această coloratură academică nu este doar o galonare, ci are efecte concrete, susținând cultura și economia orașului, dinamizând socio-economic întreaga Transilvanie și oferind avantaje competitive țării. Spre exemplu, îmi amintesc că într-un studiu din 2018, într-o estimare conservativă, UBB contribuia în anul 2015 la economia orașului cu aproximativ 190 000 000 EURO (din care 71% erau doar cheltuielile făcute de studenți); vă dați seama că această contribuție crește semnificativ dacă adăugăm contribuția tuturor universităților clujene. În fine, sintagmele “smart”, “innovation”, “young”, “green” etc. asociate Clujului derivă tocmai din această componentă academică, fără de care asocierea ar fi imposibilă!”
Uniunea Universităților Clujene, fondată în 28 aprilie 1999, este formată din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, funcționând după motto-ul „E pluribus unum”.