coral

În Cluj-Napoca, datorită faptului că există atât de mult studenți, există și foarte multe localuri unde aceștia să își petreacă timp liber. Mereu apar noi și noi cafenele sau restaurante. Unele rezistă pe piață câteva luni, altele câțiva ani. Însă, sunt localuri în Cluj-Napoca care își deschid mereu ușile de zeci de ani.

Fără alte introduceri, îți prezentăm 5 localuri autohtone cu tradiție bogată.

Maimuța plângătoare – 1930

Maimuța plângătoare este, cu siguranță, cel mai vechi local din Cluj care funcționează și astăzi. Și-a deschis ușile în 1930 și a devenit celebru datorită calității serviciilor.

La începuturi, în urmă cu peste nouă decenii, Maimuța Plângătoare era un loc unde puteau să savurezi o masă copioasă, dar funcționa în același timp și ca o crâșmă. Poveștile spun că proprietarul de la acea vreme a localurilor, când bea puțin prea mult începea să plângă ân hohote în local, de necaz și în apropiere s-a deschis „Gaura Dulce”, cel mai mare concurent al localului său.

New Croco – 1990

Restaurant New Croco (Croco cum era știut mai de mult) era unul dintre locurile unde scriitorii, actorii și jurnaliștii clujeni se adunau să bea o cafea. Stăteau la mesele înalte și fără scaune și povesteau ore în șir.

Localul a fost deschis cu scopul de a le oferi clujenilor atmosfera și mâncarea italienească, iar aceștia au putut să afle, pentru prima dată, ce înseamnă cu adevărat o pizza în stil italian.

Totuși, o perioadă localul a fost închis pentru a se redefini. În urmă cu câțiva ani s-a redeschis cu un suflu nou, mâncare uluitoare și un design plăcut.

Insomnia Cafe – 1997

Insomnia se află în topul celor mai vechi localuri din Cluj-Napoca, dar cu siguranță este cea mai veche cafenea din oraș. Cafenea deschisă înainte de anii 2000 și care a rezistat tercerii timpului și a ținut pasul cu schimbarea societății clujene.

Cafeneaua încă de la început a ieșit în evidență, fiind înconjurată de artă și de artiști. La început a fost un accesoriu al Galeriei K.L. unde artiști plastici și critici de artă au ajuns, atât din țară, cât și de peste hotare. La puțin timp din galerie a început să se transforme în cafenea și astfel a apărut un nou concept în Cluj-Napoca: cafeneaua culturală. Aspect pe care Insomnia nu și l-a schimbat în cele peste două decenii de existență.

Hardward Pub – 2002

Harward Pub, înființat în 2002 cu numele de Hard Rock, a fost primul local din oraș deschis în jurul tematicii muzicii rock. De-a lungul anilor, mereu s-a reinventat, întâmpinând nevoile clienților. Astfel, în 2010 își schimbă numele în Hard Cluj. Patru ani mai târziu trece printr-un amplu proces de renovare. Fiind complet renovat, interiorul mai spațios a permis susținerea de evenimente. Astfel, artiști importanți din sferele rock, blues, funk, hardcore sau death metal au concertat aici, spre încântarea clujenilor îndrăgostiți de acest gen de muzică.

După alți patru ani, localul își reconstruiește brandul pentru a scoate cât mai bine în evidență scopul său și a primit denumirea de Harward Pub.

În 2018, localul își construiește un brand proaspăt care să reflecte mai clar personalitatea puternică. Tot de anul trecut poartă si denumirea de Hardward Pub.

Restaurant Valachia – 2002

Restaurantul Valachia a început ca o mică afacere de familie, unde clujenii și turiștii erau așteptați să gust preparate românești autentice. Astfel a ajuns unul dintre cele mai îndrăgite localuri cu specific tradițional din Cluj-Napoca.

Pe lângă rețetele autentice românești, care sunt gătite de la zero chiar în bucătăria localului de către cei mai pricepuți bucătari, și aspectul atât interior cât și al terasei creează o atmosferă tradițională.

În meniu există chiar și preparate găsite în prima carte de bucate apărută în România, redactată de Costache Negruzzi și Mihail Kogălniceanu.

coral

coral