Centrul Integrat de Transplant de la Cluj va fi construit în 3 ani, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Investiția a fost estimată la o valoare de 95 milioane de euro.
Clădirea va fi ridicată pe str. Victor Babeș din Cluj-Napoca și va avea 277 de paturi, repartizate astfel: Departament Transplant Renal și Urologie – 88 paturi; Departament Pneumoftiziologie și Chirurgie Toracică – 72 paturi; Departament Transplant de Cord și Chirurgie Toracică- 36 paturi: Departament Gastroenterologie și Transplant Hepatic- 36 paturi; Anestezie – Terapie intensivă – 45 de paturi.
Cinci etaje va avea la suprafață, iar patru niveluri se vor regăsi în subteran.
Din punct de vedere funcțional, subsolul edificiului medical va fi alocat celor 12 săli de operație și chirurgie, la care se vor adăuga zonele de Imagistică și U.P.U., respectiv laboratoare.
Parterul va găzdui, alături de unitatea de transfuzii și recoltare sânge, cabinete medicale și săli de cercetare; Etajul 1 va fi destinat zonei A.T.I.; La etajele 2-5 vor fi amenajate saloanele destinate spitalizării pacienților; Etajul tehnic va găzdui heliportul și terasa tehnică.
Zeci de companii de renume s-au înscris pentru concursul de soluții, iar câștigători au fost desemnați asocierea dintre firmele de arhitectură „Pinearq S.L.P.” din Spania și biroul de proiectare „Dico și Țigănaș” S.R.L. Premiul pus la dispoziția a fost în valoare de 15.600.000 lei fără TVA.
Acum se lucrează în paralel la studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.
Proiectul a întâlnit și unele critici, în special legate de zgomotul pe care îl va face elicopterul care va ateriza pe clădire.
La ora actuală în România sunt peste 5.000 de persoane aflate pe dializă cronică care ar trebuie să beneficieze de un transplant renal.