Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Militar din Cluj-Napoca va fi deschis non-stop începând de marți, ora 8.00, timp de o săptămână. Orice persoană se poate prezenta pentru imunizare, fără a fi nevoie de programare prealabilă.
Centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Cluj, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara sunt deschise, începând de marţi, de la ora 8,00, pentru populaţia generală care doreşte să se imunizeze anti-COVID, oamenii putându-se prezenta la orice oră, fără o programare prealabilă.
„Ministerul Apărării Naţionale participă la efortul naţional de vaccinare a populaţiei generale împotriva COVID-19 şi, prin Direcţia medicală, a dispus măsuri pentru extinderea programului de funcţionare în regim de 24/24 h, timp de o săptămână, în perioada 4 – 11 mai, într-o primă etapă, în centrele de vaccinare organizate de către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti şi unităţile sanitare militare din ţară care sunt şi centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin”, a informat Ministerul Apărării.
Peste 250 de medici în cadrul centrelor spitalelor militare
Persoanele vaccinate sunt înregistrate direct în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor şi vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.
În perioada următoare, în funcţie de disponibilitatea dozelor de vaccin şi de solicitările pe plan local şi celelalte patru spitale militare din reţeaua medicală a MApN vor putea creşte ritmul de vaccinare, respectiv vor putea asigura vaccinarea fără programare prealabilă. Toate informaţiile referitoare la aceste aspecte vor fi comunicate în timp util, la nivel central, precum şi de fiecare unitate sanitară militară în parte, precizează ministerul.
MApN asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populaţiei generale în 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare şi în unităţi militare din Capitală şi din ţară, deservite de aproape 1.000 de angajaţi ai ministerului – peste 250 de medici, 500 de asistenţi medicali şi 200 de registratori.
Suplimentar, MApN a operaţionalizat 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcţiei medicale a MApN, care acţionează gradual, începând din data de 21 aprilie, în sprijinul autorităţilor locale, în localităţi izolate sau greu accesibile, la propunerea şi solicitarea Direcţiilor de sănătate publică judeţene, conform instrucţiunilor Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.