Fostul director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, Daniel Don, a fost condamnat, vineri, la 5 ani de închisoare cu executare într-un dosar de luare și dare de mită, complicitate și fals în declarații. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile.
Totodată lui Daniel Don i s-au reținut 105.000 lei şi 75.000 euro și i s-a pus sechestru pe mai multe apartamente din Cluj-Napoca.
Pentru Daniel Don s-a instituit și poprire asupra sumei de 508.230 lei ce reprezintă creanţa inculpatului faţă de SC Zeus Services Group SRL, societate aflată în lichidare, procedură desfăşurată de către lichidatorul judiciar Borşa Daniela Cristina prin Cabinetul Individual de Insolvenţă Borşa Daniela.
În același dosar, deschis din anul 2016, au mai fost condamnați: MOTEOC MARCU-MARIAN – doi ani de închisoare cu suspendare, APĂTEAN VASILE-DUMITRU – doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, ENYEDI ANDREI – doi ani și două luni de închisoare cu suspendare, UIFĂLEAN CRISTINA-DIANA – doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare.
Potrivit DNA, în perioada ianuarie 2013 – noiembrie 2015, Daniel Don a pretins și a primit, în mod repetat, sume totalizând 884.045 de lei, banii provenind din bugetele unor proiecte finanțate din fonduri europene.
Daniel Don a declarat că nu se consideră vinovat și va ataca decizia de condamnare.
”Decizia dată de domnul judecător Lupea a fost copiată, integral, din rechizitoriul DNA. Plus că sunt pus să plăteasc avocații celorlalți inculpați! Nici nu au fost achitați și nu s-a pomenit nicăieri ca un inculpat să fie obligat să plătească avocații celorlalți. Oricum, asta denotă adevăratul profesionalism și pregătirea judecătorului. Eu am început să îi contest deciziile atuinci când am observat că nu mi se acceptă nicio probă. Oricum, am de gând să cer verificarea deciziei de condamnare cu programul antiplagiat pentru că este o copie, aproape integrală, a rechizitoriului. Asta este justiția făcută în Cluj Napoca în anul 2021!”, a declarat Daniel Don pentru Gazeta de Cluj.