În ultima perioadă, polițiștii clujeni au avut tot mai mult de furcă cu șoferii care se urcă la volan după ce au băut. În doar trei zile, oamenii legii au depistat cinci astfel de șoferi, printre ei fiind și o femeie.

La data de 6 septembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore, o femeie de 49 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Femeia a fost depistată în timp ce conducea un autoturism pe strada Porțelanului, din muncipiul Cluj-Napoca, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au procedat la testarea acesteia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de peste 1.25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

La data de 4 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Florești  au depistat un conducător auto în vârstă de 31 de ani, din localitatea Poieni,  în timp ce se deplasa pe strada Somesului din localitatea Florești, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării bărbatului de 31 de ani cu aparatul etilotest, a fost relevată o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de prevederile Codului penal.

La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 13.50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au depistat un conducător autor de 60 de ani, din municipiul Turda, în timp ce se deplasa pe raza localității Tritenii de Jos, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a reieșit o concentrație de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.  

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de  Codul penal.

La data de 6 septembrie a.c., ora 01.10, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au depistat un conducător auto de 30 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa pe strada Constantin Daicovici, din municipiul Cluj-Napoca, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

S-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, relevându-se o concentrație de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, în continuare acesta fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

Cercetările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de  Codul penal.

La data de 6 septembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Turda au depistat un conducător auto de 32 de ani, din Republica Moldova, în timp ce se deplasa pe strada Calea Victoriei, din  municipiului Turda, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Testarea bărbatului de 32 de ani cu aparatul etilotest a relevat o concentrație de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de  Codul penal.