Reprezentanții Primăriei municipiului Cluj-Napoca anunță închiderea circulației auto pe străzile Emmanuel de Martonne, Gaal Gabor, Kovacs Dezso și Bolyai Janos începând de marți, 6 iulie.

Măsura a fost luată în vederea realizării lucrărilor de modernizare prevăzute de proiectul „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universității și străzile adiacente”.

 

 

Închiderea cirulației pe cele patru străzi face parte din prima etapă a realiăzrii proiectului de modernizare a zonei, pe acestea urmând să fie asigurate culoare pentru pietoni.

„Măsura va avea efect până la finalizarea tuturor lucrărilor de pavaj de pe străzile enumerate. Precizăm faptul că, tot pe parcursul acestui an, în etapa a doua a proiectului, vor fi demarate lucrările de modernizare pe străzile Iuliu Maniu, Hermann Oberth și Baba Novac (sectorul cuprins între strada Avram Iancu și strada Mihail Kogalniceanu), iar în ultima etapă, în primăvara anului viitor vor fi demarate lucrările de modernizare pe străzile Universității și Mihail Kogălniceanu”, transmite municipalitatea.

 

Firma care se ocupă de lucrări, câștigătoare la a doua „strigare”

Lucrările sunt executate de către SC Astor Com SRL, durata de execuție prevăzută în contract fiind de 19 luni.

La începutul acestui an, Primăria Cluj-Napoca a relansat licitația pentru modernizarea străzii Mihail Kogălniceanu și a celor adiacente, după ce la prima licitație a participat doar firma Diferit SRL, care a fost descalificată.

 

Astfel, termenul pentru depunerea ofertelor în cadrul celei de-a doua licitații a fost data de 11 martie a acestui an, firma SC Astor Com SRL fiind declarată câștigătoare.

Diferit SRL, descalificată în urma primei licitații, este firmă „abonată” la bani publici, câștigând contractele pentru modernizarea străzii Regele Ferdinand și a zonei adiacente, pentru și pentru revitalizarea Pieței Lucian Blaga și a străzilor adiacente, respectiv pentru modernizarea Bulevardului 21 Decembrie 1989.

 

Valoarea totală a proiectului care prevede modernizarea străzii Mihail Kogălniceanu, Universității și a străzilor adiacente se ridică la peste 38,5 milioane de lei (peste 7,9 milioane de euro), bani proveniți din fonduri europene.

Proiectul prevede astfel, modernizarea unei suprafațe de circa 26.000 mp, care cuprinde străzile Mihail Kogălniceanu, Universității, Emanuelle de Martonne, Bolyai János, Hermann Oberth, Kovács Dezsö, Gaál Gábor și Baba Novac (între I.C. Brătianu și strada Avram Iancu).

Strada Mihail Kogălniceanu devine pietonală

Din păcate, strada Mihail Kogălniceanu este pusă în valoare doar de două ori pe an – de Zilele Clujului și cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare. Această stradă ar urma să aibă trafic rutier în care accesul va fi permis doar riveranilor și persoanelor care trebuie obligatoriu să ajungă cu mașina la una dintre instituțiile din zonă.

Tronsonul străzii M. Kogălniceanu între str. Hermann Oberth și str. Gaál Gábor va fi transformat în baza conceptului de „grădină urbană” prin eliminarea pavajului și gazonului degradat. Acestea vor fi înlocuite de un multistrat de pietriș compactat și stabilizat.

De asemenea, vor fi plantați peste 250 de arbori în mai multe zone incluse în proiect, iar sistemele de iluminat public existente vor fi modernizate cu sisteme LED și stâlpi integrați în peisajul urban.

Se desființează și parcările de pe Universității

Pe strada Universității este propusă readucerea la locul inițial a statuii „Sfânta Maria Protectoare” (transmutată în 1957) și crearea unei piațete pe locul parcării actuale.

Pe strada Kogalniceanu este propusă integrarea unei reprezentări de omagiu pe „covorul” destinat accesului în clădirea Universităţii, dedicată rectorilor universității clujene de la origini până în prezent.

În urma finalizării lucrărilor vor fi instalate stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice, mobilier urban modern, rastele pentru parcarea bicicletelor.