coral

Finalul acestei săptămâni readuce la Cluj-Napoca atmosfera unică a unuia dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică din Europa, UNTOLD ediția 2022, eveniment ce se va desfășura între 4 și 7 august.       

La fel ca în anii precedenți, Consiliul Județean Cluj va fi prezent cu un stand propriu, ce va fi amenajat în colaborare cu instituții din subordine. Astfel, festivalierii vor putea lua parte la spectacole de teatru susținute de actori ai Teatrului de Păpuși ,,Puck”, ateliere de creație pentru copii – pictură, modelarea lutului, meșteșugul cusutului, escaladă, zonă de relaxare, zonă de încărcat telefoane, bibliotecă, precum și multe alte surprize.

Accesul la toate activitățile standului e gratuit pentru cei ce participă la festival. Instituțiile care susțin organizarea standului sunt Teatrul de Păpuși ,,Puck”, Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo, Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda”, Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga”, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, precum și Asociația Produs de Cluj.

Standul Consiliului Județean Cluj se găsește în imediata apropiere a scenei DAYDREAMING.

Pentru a fi cât mai aproape de participanții dornici să exploreze și alte locuri frumoase din județul Cluj și de a-și prelungi sejurul în zonă, în incinta Parcului Central „Simion Bărnuțiu” va fi amenajat un stand dedicat furnizării de informații turistice. În cadrul acestuia, angajații Centrului Național de Informare și Promovare Turistică vor sta la dispoziția celor interesați, în toate cele patru zile de festival, oferind informații cu privire la obiectivele de interes turistic din județ.

Pentru a petrece timpul liber într-un mod diferit și distractiv, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo îi așteaptă pe participanți să experimenteze panoul de escaladă, ce va fi amplasat în cadrul standului, bucurându-se de beneficiile oferite de acest sport.

Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” va organiza ateliere de creație pentru copii și nu numai – pictură/grafică, modelarea lutului/roata olarului, meșteșugul cusutului/țesutului. De asemenea, cei prezenți sunt invitați să-și încerce talentul artistic la instrumente de percuție.

Totodată, cei mici se vor putea bucura de un spectacol interactiv, menit să trezească emoții și să aducă zâmbete pe fețele participanților. Astfel, în a treia zi de festival, respectiv, sâmbătă, 6 august 2022, începând cu ora 17.00, Teatrul de Păpuși ,,Puck”, vine în fața publicului cu îndrăgitul spectacol, prezentat în limba română – „Cenușăreasa”.

Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga” va îndemna publicul la lectură prin amenajarea unui spațiu special în care iubitorii de carte se vor putea relaxa citind, într-un cadru de poveste, cărți în diferite limbi.

De asemenea, cu sprijinul Asociației Produs de Cluj va fi organizat un spațiu de relaxare dotat cu un stand de încărcare telefoane, din dorința de a oferi tuturor celor prezenți o experiență completă, plină de amintiri frumoase.

coral

coral