Clujenii pot urmări, începând de marţi, 12 martie 2019, LIVE traseul maşinilor de salubritate din oraş. Autovehiculele Bratner şi Rosal au fost dotate cu GPS, iar traseul acestora este redat în timp real pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca. 

"Aşa cum am promis, începând de astăzi, aveţi toate maşinile care realizează serviciul de salubritate în oraş pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca. Traseul acestora poate fi urmărit în timp real la capitolul "Mediu", secţiunea "Curăţenie" şi apoi "Salubritate menajeră – hartă maşini de salubritate". În aprilie 2019, clujenii vor avea coroborat cu această hartă şi programul de ridicare a gunoiului menajer de la fiecare punct gopodăresc din oraş", a declarat edilul Clujului, Emil Boc, la ZIUA LIVE. 

VEZI HARTA LIVE AICI! 

GSP şi pe maşinile ce fac curăţenia stradală 

Următoarea etapă este inlcuderea în această hartă a traseului maşinilor care efectuează curăţenia stradală: "Maşinile cu perii, cele care spală străzile. Nu consider că mai trebuie să avem în oraş măturatul cu măturoiul", a precizat Boc, care mai spune că la ora actuală nu este mulţumit de curăţenia din oraş. 

Decizia de a dota maşinile de salubritate cu GPS a fost anunţată în cadrul şedinţei Consiliului Local de săptămâna trecută, în contextul adoptării proiectului de hotărâre privind "aprobarea regulamentului de salubrizare a municipiului, conform ordonanței de urgență a guvernului nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea legii privind regimul deșeurilor, a legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, precum și OUG nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu".