Ziua de 22 martie a devenit Ziua mondială a Apei în urma hotărârii din 1992 adoptată la Conferința Națiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro. Ziua Mondială a Apei se celebrează în fiecare an cu scopul de a atrage atenţia asupra unei resurse naturale vitale pentru viaţă şi mijloacele noastre de existenţă dar și asupra necesității de a lua măsuri pentru a face față crizei apei.
Compania de Apă a Arieș a participat, vineri, 22 martie 2019, în calitate de partener al evenimentului, la concursul regional ,,Apa – o prioritate mondială”, ediția a-X-a, organizat de Colegiul “Emil Negruţiu” sub egida Inspectoratului Școlar Județean Cluj. Concursul a fost dedicat Zilei Internaționale a Apei, CAA fiind partener al acestuia pentru al zecelea an consecutiv. În cadrul evenimentului Compania de Apă Arieș a premiat peste 40 de elevi care au participat la cele trei secțiuni ale concursului: desen, poster și prezentare powerpoint.
Compania de Apă Arieș continuă să se implice activ în promovarea educației în rândul copiilor și tinerilor încurajând activităţile educative şcolare sau extraşcolare. Consecventă în sprijinirea și promovarea copiilor și tinerilor, Compania de Apă Arieș susține proiecte din domenii cum ar fi: educație, protecția mediului, sport, sănătate și cultură, dezvoltă programe de implicare socială, întreprinde acțiuni de solidaritate și se implică în acţiuni care vizează protecţia mediului, prezervarea resurselor de apă sau acțiuni cu caracter social.