Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că municipalitatea ia în considerare extinderea transportului metropolitan, începând cu această toamnă. Comuna Gilău este prima luată în vizor.
"Din perspectiva Asociaţiei Metropolitane de Transport Public, din care fac parte municipalitatea şi comunele din inelul zero al Clujului, adică Feleacu, Baciu, Apahida, Floreşti, Chinteni, unde avem asigurat în acest moment transportul metropolitan, extinderea potenţială a transportului în comunele din inelul doi al Clujului se va face cu respectarea următoarelor condiţii.
În primul rând, satisfacerea necesarului de linii suplimentare în municipiul Cluj-Napoca, având în vedere, în primul rând, extensiile în diverse zone ale oraşului. Acoperim, în primul rând, extensiile pe care le are municipiul: Sopor, Bună ziua, Borhanci sau alte zone în extensie.
În al doilea rând, suplimentarea numărului de linii acolo unde există o solicitare validată de către RATUC ca fiind nevoie de autobuze, troleibuze sau tramvaie suplimentare şi de asemenea, analiza fiecărei zone.
Pot să vă spun că Gilăul este prima entitate administrativă care se află în analiza noastră, cu solicitare depusă şi care, probabil, are şanse ca într-un viitor rezonabil să poată intra în zona metropolitană, fără să scădem calitatea transportului public în Cluj", a declarat Emil Boc, în şedinţa de Consiliu Local de joi, 1 august 2019.