coral

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a fost reprezentat la conferința anuală Passenger Terminal Conference 2019, care se desfășoară în aceste zile la Londra de directorul general David Ciceo.

coral

Conferința reunește anual specialiști din domeniul aviației reprezentând autoritățile aviatice civile, aeroporturi, companii aeriene, alte firme cu activități în domeniul aeronautic, care analizează cele mai recente tendințe și evoluții în industria aviatică, în încercarea de a identifica soluții la numeroasele provocări cu care se confruntă în prezent această industrie.

David Ciceo a analizat în intervenția sa oportunitățile oferite aeroporturilor regionale de perspectiva de a prelua o parte din traficul intercontinental care nu va putea fi acoperit de aeroporturile mari, în condițiile în care acestea se confruntă deja cu un număr considerabil de constrângeri legate de capacitate și de numărul de sloturi, iar prognozele de trafic aerian estimează că numărul pasagerilor din întreaga lume se va dubla până în 2035.

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj este al doilea aeroport al României, în funcție de numărul de pasageri, cu un trafic de aproape 3 milioane de pasageri anual. Având în vedere considerațiile de mai sus, David Ciceo a expus pregătirile pe care le are în vedere conducerea aeroportului pentru adaptarea infrastructurii sale la aceste tendințe.

Aeroportul Internațional Cluj are un plan de dezvoltare pentru creșterea capacității de procesare a pasagerilor până la 7 milioane anual, extinderea pistei de aterizare-decolare la 3.400 m și, de asemenea, pentru deservirea aeronavelor care operează pe zboruri intercontinentale.

 

coral