Institutul de Studii Avansate în Ştiinţă şi Tehnologie al Universității Babeș-Bolyai (STAR-UBB), sub egida Fundației UBB și în cadrul programului Advanced Fellowship Extern, organizează miercuri, 11 decembrie 2019, de la ora 14.00, conferința „Run, Swim, Throw, Cheat”, susținută de Prof. Chris Cooper (Profesor emerit al Școlii de Științe ale Vieții și al Școlii de Științe ale Sportului, Reabilitare și Exercițiu, Universitatea din Essex, Advanced Research Fellow al STAR-UBB).
Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul Facultății de Educație Fizică și Sport a UBB (Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, str. Pandurilor nr. 7).
- Care sunt limitele performanței umane?
- Cât de repede putem alerga, înota sau arunca?
- Avem cu adevărat nevoie de adjuvante biochimice artificiale pentru a îmbunătăți performanța?
- Vor fi descoperiți noi agenți dopanți mai eficienți decât steroizii?
- Pe ce bază a primit gimnasta română Andreea Răducan la Olimpiada de la Sydney acel tratament nedrept?
La prezentare vor fi abordate aceste întrebări și multe altele – bazate mai ales pe materialul adunat de prof. Cooper în cartea sa, „Run, Throw, Swim, Cheat”, publicată la Oxford University Press. Prezentarea va fi urmată de discuții cu publicul.
Totodată, prof. Cooper va susține joi, 12 decembrie 2019, conferința „Blood – a very short Introduction”. Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul „Augustin Maior”, clădirea centrală a UBB, în cadrul seriei Studium Generale a STAR-UBB.
Conferința va explora rolul istoric fascinant al sângelui în cultură și religie, diversele utilizări ale sângelui în biologie și științe medicale, va explica modul în care funcționează sângele și diferitele componente ale sângelui și, de asemenea, va explora eforturile recente de înlocuire a acestuia cu „sânge artificial".
Prof. Cooper este un cunoscut expert în domeniul aplicațiilor biomedicale ale spectroscopiei (în special rezonanța electronică de spin și spectroscopie vibrațională), cu accent pe cele legate de proteinele care leagă sau transportă oxigenul, respectiv aplicațiile lor legate de substitutele de sânge și de științele sportului.
Publicațiile sale științifice însumează peste 20000 de citări. Prof. Cooper este recunoscut pentru implicarea sa în limitarea decalajului dintre știință și societate, fiind un comunicator public cu apariții bine primite în mass-media.
Cartea sa pe tema prezentării „Blood –a very short introduction” a apărut la Oxford University Press într-o serie (Very Short Introductions) din care s-au vândut peste 7 milioane de exemplare în toată lumea.