Consiliul Judeţean Cluj a finalizat asfaltarea a două sectoare de pe drumul județean 161K (DN 16) – Bărăi – Sava – Mureşenii de Câmpie.

coral

Au fost, astfel, vizate un sector de drum în lungime de peste 7 kilometri cuprins între pozițiile 13+000 și 20+120, mai exact tronsonul dintre localitățile Mureșenii de Câmpie și Sava, respectiv un sector în lungime de aproximativ un kilometru situat pe raza localității Bărăi. În ceea ce privește tronsonul de 7 kilometri dintre Mureșenii de Câmpie și Sava, pe acesta s-a reușit deja și execuția de marcaje rutiere, operațiune ce urmează a avea loc în cel mai scurt timp și pe celălalt sector.

coral

Pentru completa finalizare a lucrărilor de întreținere derulate pe acest drum urmează ca în perioada următoare să mai aibă loc execuția de acostamente și șanțuri, curățarea șanțurilor, rigolelor și a podețelor, precum și tăierea lăstărișului din vecinătatea căii de rulare.

Importanța acestui drum judeţean, pentru locuitorii din zonă dar și pentru ceilalți participanți la trafic, e dată de faptul că acesta asigură legătura între drumul judeţean DJ 109C pe direcţia Gherla şi drumul naţional DN 16 pe direcţia Apahida – Cluj.

coral