Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că pe drumul județean 109V Satu Lung – Giula au demarat lucrări de întreținere. Acestea vizează un sector în lungime de aproximativ 4 kilometri, de la kilometrul 11+400 până la kilometrul 15+390, în condițiile în care, pe un sector de drum în lungime de 2 kilometri, cuprins între kilometrul 11+400 și kilometrul 13+400, lucrările se vor finaliza cu așternerea de covor asfaltic.
Lucrările constau în tăierea lăstărișului din vecinătatea căii de rulare, reprofilarea drumului cu cilindrare cu adaos de piatră spartă, realizarea de șanțuri, aducerea la profil a acostamentelor, realizarea de acostamente, curățarea șanțurilor și a rigolelor, desfundarea podețelor și așternerea de covor asfaltic pe sectorul vizat.
În această fază se realizează șanțuri și lucrări de așternere de strat de piatră, precum și tăieri de lăstăriș și vegetație din vecinătatea căii de rulare în vederea asigurării frontului de lucru.