Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a participat la inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Polone la Cluj-Napoca, care va deservi județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Maramureș, Sălaj și Satu Mare. Cu acest prilej a fost învestită în funcția de Consul Onorific doamna Călușer Mihaela-Monica.
În acest cadru, edilul a subliniat faptul că municipalitatea susține inițiativele care aduc beneficii orașului, iar prezența Consulatului Onorific al Poloniei la Cluj-Napoca va contribui la intensificarea relațiilor diplomatice, culturale și economice dintre România și Polonia, precum și la consolidarea dimensiunii internaționale a orașului în contextul european. Legătura dintre popoarele noastre devine și mai puternică, având astfel o punte care ne permite să ne dezvoltăm armonios, în spiritul și valorile Uniunii Europene pe care le împărtășim.
La eveniment au participat Maciej Lang – vice-ministrul afacerilor externe al Republicii Polone, Andrzej Kalinowsk – Consul al Republicii Polone în România, Ioan Cherecheș – prefectul județului Cluj, Emil Radu Moldovan – președintele consiliului județean Bistrița-Năsăud, precum și reprezentanți ai instituțiilor locale și regionale din județele din circumscripția consulară cât și personalități ale mediului de afaceri și vieții culturale.