Lucrarile la reabilitarea strazii Eroilor continua la Floresti, in ciuda pandemiei de Coronavirus. Potrivit primarului Horia Sulea, in zona s-a ajuns cu tubulatura in dreptul intersectiei cu str. Cetatii 3, iar lucrarile premergatoare introducerii tuburilor sunt deja langa piata agroalimentara
”Dragii mei dragi,
Zile fierbinti ! Pregatim ampla operatiune de dezinfectare a scarilor de bloc si spatiilor comune, precum si instalarea de dispozitive cu solutii dezinfectante in scara blocurilor!
Continua lucrarile la reabilitarea strazii Eroilor – acoperirea Vaii Sanaslaului. Deja s-a ajuns cu tubulatura in dreptul intersectiei cu str. Cetatii 3, iar lucrarile premergatoare introducerii tuburilor sunt deja langa piata agroalimentara.
Continua si lucrarile la Parcul de Joaca si Agrement de peste 15.000 mp
adiacent strazii Tautiului, precum si la sala de sport de la Scoala Gheorghe Sincai.
Pe langa acestea, prioritara este activitatea specifica Razboiului cu virusul Covid-19.
Identificam persoanele aflate in dificultate in aceasta perioada
Venim concret in sprijinul lor, in cadru institutional, si dincolo de cadrul institutional.
Monitorizam (NU din pdv al sanatatii ci din cel al nevoilor stringente neacoperite) persoanele aflate in izolare -autoizolare.
Continuam dezinfectarea strazilor si trotuarelor, precum si operatiunile de curatire spalare a strazilor”, arata primarul localitatii, Horia Sulea.