coral

Un copil de trei ani și mama acestuia au fost răniți de o creangă mare căzută dintr-un copac din parcul Iuliu Prodan, cartierul Zorilor. Copacii necurățați sunt un pericol uriaș în parcurile clujene, mai ales în cel din Zorilor, care este compus din copaci foarte bătrâni. 

coral

Incidentul s-a produs luni după-amiaza, în jurul orei 18.00. Mămica și băiețelul se aflau la locul de joacă, în momentul în care o creangă mare s-a rupt dintr-un copac și i-a lovit. ”Copilul a fost lovit în cap. Avea o contuzie și se inflama. Cineva a sunat la 112 și a chemat o ambulanță. Nici după 40 de minute nu venise nimeni”, ne-a relatat un martor, potrivit Știri de Cluj.

Poliția locală și jandarmii au sosit la locul incidentului după circa 15 minute. Zona a fost izolat cu bandă, iar după câteva minute a ajuns și tatăl copilului în parc. 

”L-am auzit pe tatăl care a sunat din nou la 112 și spunea că ”Normal că mai e nevoie de ambulanță!”, semn că cei de la 112 nu ar fi vrut să o mai trimită. Nu a venit nici după 40 – 45 de minute, după cum am mai spus. Am plecat și nu știu ce a urcat”, a mai spus martorul la incidentul din parcul Iuliu Prodan. 

coral