Un bărbat din Alba Iulia, samsar de mașini, a fost condamnat la 1 an și 5 luni de închisoare în regim de detenție pentru două fapte de înșelăciune.

Instanța care a pronunțat hotărârea apreciază că dosarul ”vizează o activitate infracţională amplă a inculpatului care a acţionat concertat în scopul obţinerii ilicite de foloase patrimoniale importante, prin inducerea în eroare a două persoane vătămate, folosindu-se de promisiunea că le va procura acestora din străinătate autoturisme”.

Bărbatul (C.C.J.) este judecat după ce, în cursul lunii februarie, anul 2018, a indus în eroare pe reprezentantul unei societăți comerciale cu privire la intenția de a intermedia achiziționarea a trei autovehicule din Germania, fără a mai furniza mașinile, provocând astfel un prejudiciu în valoare de 41.705,88 euro. De asemenea, în februarie 2019 a procedat la fel cu o femeie, cu care a încheiat o convenție având ca obiect achiziţionarea unui autoturism, de la care a primit suma de 1.500 de euro, fără a mai livra mașina sau banii încasați.

”Persoana vătămată i-a solicitat inculpatului să îi aducă trei maşini, dintre care două noi şi una second, iar acesta a fost de acord, sens în care i-a trimis ofertele pentru autoturisme, iar ulterior au încheiat contractele de vânzare cumpărare. Pe baza contractului, persoana vătămată a luat un credit bancar şi i-a dat inculpatului suma de 40.000 euro, spunându-i că într-o lună jumătate va aduce autoturismele”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Alba Iulia cu privire la fapta din februarie 2018.

Ulterior, samsarul a adus o maşină pe platformă, care a fost refuzată de către administratorul firmei întrucât seria de şasiu a acesteia nu corespundea cu cea din cuprinsul contractului încheiat între părţi. La o săptămână după ce a primit banii, bărbatul a dispărut, nu a mai răspuns la telefon şi a blocat accesul pe whatsapp al bărbatului care fusese înșelat.

Niciun demers de achitare a banilor timp de 4 ani

”Inculpatul a încasat sume mari de bani de la persoanele vătămate, promiţându-le acestora că urmează să primească anumite autoturisme în schimbul acestora, dar nu a folosit aceste plăţi pentru a-şi îndeplini propriile obligaţiile faţă de persoanele vătămate din prezenta cauză. Faptul că inculpatul s-a sustras de la executarea oricărei obligaţii şi că a profitat de contractele încheiate pentru a obţine foloase necuvenite rezultă şi din împrejurarea că acesta fie nu le-a mai răspuns persoanelor vătămate la telefon, fie a refuzat să le răspundă când acestea l-au căutat la domiciliu”, se mai precizează în hotărârea din 1 august 2022

Judecătorul a ajuns la concluzia că samsarul nu a intenţionat nicio clipă să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale faţă de victime la momentul la care a contractat cu acestea.

”De remarcat este că deşi au trecut mai bine de 4 ani de la momentul la care au fost încheiate contractele, nici până în prezent nu a făcut absolut niciun demers în vederea acoperirii prejudiciului provocat persoanelor vătămate, ceea ce întăreşte ideea instanţei că acesta de la bun început nu intenţiona să îşi execute obligaţiile”, mai afirmă magistratul, portivit ziare.com

Bărbatul este recidivist, fiind condamnat în 2020 la 8 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei. În aceste condiții, Judecătoria Alba Iulia a decis că se impune aplicarea unei pedepse în regim de detenție, care a rămas definitivă, nefiind contestată. De asemenea, acesta a fost obligat să restituie victimelor sale sumele de bani cu care au fost înșelate.