coral

Miercuri seara, între localitățile Morlaca și Hodiș a avut loc un accident în urma căruia doi tineri părinți și fiica lor de 7 ani au murit, iar un băiat de 10 ani a supraviețuit, fiind însă rănit grav și transportat cu un elicopter SMURD la spital. Cei patru se aflau într-o mașină care s-a izbit violent de un TIR, după ce mașina ar fi intrat pe contrasens din senin.

coral

Bărbatul de 29 de ani și soția acestuia de 30 de ani, alături de cei doi copii erau din Republica Moldova și se întorceau din Italia, potrivit observatornews.ro. Cauza accidentului ar putea fi că șoferul din autoturism ar fi adormit intrând astfel pe contrasens și izbindu-se de TIR.

„S-a băgat pe contrasens şi n-am avut cum să evit. Nu venea spre Huedin nicio maşină, numai eu singur. Eu nu ştiu, a adormit sau ce Dumnezeu s-a întâmplat. Eu am claxonat, am bliţat, dar degeaba”, a declarat șoferul TIR-ului, pentru sursa citată.

După impact, mașina ar fi fost târâtă aproximativ 50 de metri, după care s-a răsturnat, iar TIR-ul a luat foc din cauza izbiturii puternice.

Cei doi adulți au fost găsiți fără suflare, fiind încarcerați, în timp ce copiii se aflau în afara mașinii, iar fetița de 7 ani nu a mai putut fi salvată. Băiatul de 10 ani era stabil, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), fiind transportat la spital.

coral