Elevii clujeni vor avea 120 de călătorii gratuite pe lună, începând cu 1 martie.
O călătorie se poate desfăşura pe timpul unei ore, perioadă în care posesorul cardului va putea folosi mai multe mijloace de transport în comun.
Până în prezent elevii beneficiau de abonament gratuit pe maxim 2 linii de transport, dar a doua era acordată doar dacă elevii aveau activităţi extraşcolare instituţionalizate.
Primarul Emil Boc a precizat că această măsură încearcă să încurajeze folosirea transportului în comun în detrimentul maşinilor personale şi va fi aplicată inclusiv în cazul studenţilor.