coral

Comisia Europeană a revizuit normele privind ajutoarele de stat în sectorul agricol, așa-numitele ajutoare de minimis, majorând cuantumul maxim pe care autoritățile naționale îl pot utiliza pentru a-i pe sprijini pe fermieri, fără a fi necesară aprobarea prealabilă a Comisiei.

coral

Acest tip de subvenționare va crește în mod semnificativ, făcând posibilă o mai mare flexibilitate și mai multă eficiență, în special în perioade de criză și în situații care necesită o reacție rapidă din partea autorităților publice.

Cuantumul maxim al ajutoarelor care poate fi distribuit pe fermă pe o perioadă de trei ani va crește de la 15.000 de euro la 20.000 de euro. Pentru a evita orice posibilă denaturare a concurenței, fiecare țară din UE dispune de un cuantum național maxim pe care nu îl poate depăși.

Fiecare plafon național va fi stabilit la 1,25 % din producția agricolă anuală a țării pe aceeași perioadă de trei ani (o creștere față de valoarea de 1% prevăzută în normele actuale). Aceasta reprezintă o majorare a plafonului național cu 25%. Dacă o țară nu cheltuie mai mult de 50% din pachetul național total destinat ajutoarelor pentru un anumit sector agricol, aceasta poate majora și mai mult ajutoarele de minimis pe fermă, până la 25.000 de euro, iar plafonul național la 1,5% din producția anuală.

Aceasta reprezintă o creștere cu 66% a plafonului per fermier și o creștere cu 50% a plafonului național. Plafoanele majorate intră în vigoare la 14 martie și se pot aplica retroactiv pentru ajutoarele care îndeplinesc toate condițiile.

De asemenea, prin eforturile depuse în cadrul Parlamentului European, în special în cadrul Comisiei pentru Agricultură, al cărei membru sunt, alături de colegii mei din Grupul PPE, am reușit ca în noul exercițiu financiar să obținem o creștere a subvențiilor fermierilor români.

În contextul Brexitului și în condițiile în care cele mai multe dintre statele membre se confruntă cu reducerea subvențiilor, fermierii români vor beneficia de o majorare a subvențiilor în noua Politică Agricolă Comună. În acest fel, vor fi estompate diferențele de sprijin financiar dintre fermierii din Vestul Europei și Estul Europei.

Fermierii români se vor bucura de o creștere a subvențiilor astfel încât aceștia să poată deveni competitivi pe piața europeană și să obțină performanțe în agricultură! 

coral