coral

Anul acesta, sezonul charterelor turistice debutează cu 3 săptămâni mai devreme comparativ cu anul 2018. Astfel, începând din data de 16 martie, veți putea călători cu compania aeriană Fly Egypt spre Hurghada.

coral

Zborurile vor fi efectuate în fiecare zi de sâmbătă, până în data de 26 octombrie, cu o aeronavă de tip Boeing 737-700 având o capacitate de 148 de locuri. Din 1 iulie, zborurile acestei companii se suplimentează cu încă o frecvenţă, în fiecare zi de luni.

Tot Fly Egypt a anunţat şi faptul că va opera destinaţia Sharm el Sheikh începând cu data de 27 aprilie 2019, având o frecvenţă pe săptămână, cu plecare în fiecare zi de luni.

Destinația Hurghada s-a situat anul trecut pe locul al doilea în topul destinaţiilor de vacanţă favorite ale pasagerilor, care au ales transportul cu avionul de pe Aeroportul Internațional Cluj.

Astfel, în anul 2018 au fost înregistrați 14.500 de pasageri pe această destinație. Pentru anul 2019,  așteptăm o creștere de până la 20%.

La nivelul ultimilor ani s-a constatat un interes regional tot mai crescut pentru destinații turistice sigure și mai puțin vizitate.

Cererea pentru vacanțe și în afara sezonului turistic estival, precum și accesul facil prin zboruri directe cu avionul, determină noi acțiuni din partea Aeroportului în strânsă colaborare cu tour operatorii pentru dezvoltarea și promovarea rețelei de rute turistice.

coral