Deputatul Cornel Itu se alătură celor care își donează jumătate din indemnizație pentru achiziționarea de echipamente medicale. De asemenea acesta a dat Spitalului Dej, o mie de perechi de mănuși de unică folosință.
Deputatul a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia anunță că se alătură celor care își vor dona jumătate din indemnizație pentru achiziționarea de echipamente medicale.
În această perioadă dificilă pentru întreaga țară, cadrele medicale și personalul auxiliar sunt eroii naționali! Sunt cei care ne salvează viețile prin activitatea lor și sunt, totodată, cei care se expun direct pericolului de infectare! Sunt alături de personalul medical și depun toate eforturile pentru a-i sprijini cu echipamente medicale de care au urgentă nevoie.
Alături de colegii mei din Grupul Parlamentar al PSD, am decis să donez jumătate din indemnizația de deputat, pentru achiziționarea de echipamente medicale. Totodată, am ajutat Spitalul Municipal Dej cu 1.000 de perechi de mănuși de unică folosință, iar în perioada următoare sper să pot furniza și alte materiale necesare. De asemenea, am sprijinit financiar, printr-o donație, Spitalul municipal Dej.
Pe de altă parte, așteptăm cu toții ca Guvernul să își facă datoria, nu doar să promită și să dea sfaturi! E nevoie de acțiune urgentă! PSD vrea modificarea, de urgență, a legislației, altfel încât consiliile locale și județene să poată aloca, la rândul lor, bani pentru dotarea spitalelor, a transmis Cornel Itu.