În Piața Ștefan cel Mare din municipiul Cluj-Napoca, a avut loc ceremonia de dezvelire a statuii lui Iuliu Maniu, cu ocazia a celor 146 de ani de la nașterea sa, personalitate marcantă a istoriei naționale și unul dintre liderii politici care au condus poporul român către înfăptuirea Marii Uniri de la 1918.
Statuia a fost amplasată în spatele Bastionului Croitorilor, în piaţa Ştefan cel Mare și realizată de sculptorul Ioan Marchiș.
Iuliu Maniu reprezintă un model de verticalitate morală. A fost unul dintre cei mai importanți oameni politici ai României din perioada interbelică, un vizionar și un aprig susținător al intereselor națiunii noastre. Credința sa puternică în valorile democrației și ale libertății au fost încununate răsunător prin cuvintele rostite în plenul Adunării Naționale de la Alba Iulia, în urmă cu un secol: „Privim în înfăptuirea unității noastre naționale ca la un triumf al libertății românești”.
Inaugurarea monumentului coincide cu împlinirea a 146 ani de la naşterea lui Iuliu Maniu. Evenimentul s-a încheiat cu lecturarea unor fragmente din discursul rostit de Iuliu Maniu la Alba Iulia. În acest cadru, au luat cuvântul: Emil Boc, Acad. Emil Burzo, Președintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române; fostul președinte al României, Emil Constantinescu; ÎPS Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului Andrei Andreicuţ; PS Florentin Crihălmeanu, Episcop Greco-Catolic de Cluj-Gherla; dl Alexandru Pugna, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale; prof. univ. Daniel Breaz; Acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române şi dr. Ioan Boilă, nepotul lui Iuliu Maniu.
Evenimentul a fost organizat de Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Universitatea Babeş-Bolyai.