Bărbat de 32 de ani din Mureș, prins la volan conducând fără permis o mașină furată.
Potrivit IPJ Cluj, la data de 7 ianuarie, în jurul orei 20:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla – Secția 7 Poliție Rurală – au depistat bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Breaza, județul Mureș, în timp ce conducea pe raza localității Geaca din județul Cluj, fără a deține permis de conducere.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul a intrat în posesia autovehiculului pe care îl conducea fără a avea acordul proprietarului, mașina aparținându-i unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Hodac, județul Mureș. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și furt în scop de folosință, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.