În data de 5 ianuarie, în jurul orei 13.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla – Secția 7 Poliție Rurală au depistat doi bărbați de 45, respectiv 23 de ani, din comuna Buza, județul Cluj, în timp ce conduceau două ATV-uri, pe raza comunei Buza, deși nu aveau permis de conducere.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că unul dintre ATV-uri nu era înregistrat sau înmatriculat.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.