Doi jurnaliști, care lucrează la TVR Cluj, au fost infectați cu COVID-19, au stat în spital, iar joi au fost externați. După perioada grea, jurnaliștii clujeni au scris o postare pe Facebook în care și-au arătat recunoștința față de medici și în care au atras atenția asupra gravității situații provocate de COVID-19.

”De azi (joi – n.red.) suntem acasă, dar tot în izolare. Ce m-a învățat perioada aceasta? Că sunt atâția oameni buni, generoși și iubitori pe pământ, că ăia puținii răi nici nu contează. (…) Pentru cei care au zis că noi, de fapt, suntem plătiți să promovăm Covidul, numai atât spun: vă rog, dacă nu pentru noi, măcar din respect față de personalul medical, care de jumătate de an lucrează non stop în condiții extrem de grele, măcar din respect pentru ei să nu mai spuneți prostii. Noi le mulțumim acelora care lucrează la Spitalul de Pneumoftiziologie <<Leon Daniello>> din Cluj, profesioniști desăvârșiți, oameni minunați cu toții”, au afirmat jurnaliștii clujeni.

CITEȘTE ȘI:

Trei cazuri de COVID 19 confirmate la TVR Cluj