Preşedintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe, a semnat, ca urmare a finalizării procedurii de achiziţie publică, contractele de furnizare pentru două noi echipamente medicale de ultimă generație care vor intra în dotarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”.
Astfel, instituția medicală subordonată forului administartiv județean va primi un ecograf digital Doppler color precum și un aparat de măsurare a difuziunii monoxidului de carbon – TLCO.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe: „Importanța acestor echipamente ultraperformante, de ultimă generație, de care va beneficia Spitalul de Pneumoftiziologie, e dată de faptul că ele vor contribui la o și mai bună investigare și diagnosticare a afecțiunilor, contribuind astfel la salvarea a mii de vieți omenești”.
Dotarea spitalului cu ecograful digital Doppler color, de care vor beneficia circa 2.000 de pacienți anual, este necesară pentru investigarea afecțiunilor cardiace ale pacienților întrucât, de cele mai multe ori, persoanele cu afecțiuni pulmonare prezintă comorbidități cardiace severe. De asemenea, utilitatea acestuia este cu atât mai mare cu cât, în prezent, serviciul este externalizat iar efectuarea investigațiilor și transportul pacienților presupun costuri ridicate. Nu în ultimul rând, urmare a dotării spitalului cu acest nou ecograf vor putea fi efectuate puncții biopsie transbronșică utilizate pentru diagnosticarea cancerului bronhopulmonar care este nedepistabil prin bronhoscopie. În prezent, și acest serviciu este externalizat, cu costuri sporite, economiile rezultate în urma dării în folosință a acestui nou aparat urmând a fi semnificative.
În ceea ce privește aparatul de măsurare a difuziunii monoxidului de carbon – TLCO, acesta va intra în dotarea Laboratorului de Explorări Funcționale Respiratorii al spitalului. Echipamentul este extrem de util deoarece permite o explorare funcțională performantă, neinvazivă, pentru majoritatea bolilor pulmonare nou introduse în programele naționale de sănătate, diagnostic și monitorizare pentru fibrozele pulmonare, bolile interstițiale pulmonare, bronhopneumopatia obstructivă cronică – BPOC, astmul bronșic – AB, edemul pulmonar, etc. Aparatul este un sistem complet pentru spirometrie și difuziune în timp real prin diluția gazelor în respirație unică.
În valoare totală de circa 292.000 de lei, această investiție în aparatură medicală, necesară pentru buna desfășurare a actului medical și pentru creșterea calității serviciilor furnizate pacienților, a fost finanțată prin programul destinat dezvoltării infrastructurii locale.