coral

Un grup de protestatari a blocat, miercuri, traficul rutier pe două străzi din zona Operei Maghiare din Cluj-Napoca, după ce au trecut de pe un trotuar pe celălalt, pe trecerile de pietoni, timp de 10 minute, în semn de protest față de modificările la legile justiției.

coral

Participanții la protest s-au adunat, miercuri, în Piața Mihai Viteazu din Cluj-Napoca, având pancarte cu mesaje precum „Blocați justiția, blocăm România”, „Liviule, dă-te la o parte” sau „Justiția independentă”.

„Pe fondul ultimelor modificări la legile justiției, magistrații au declarat grevă și protestează față de distrugerea independenței justiției și față de presiunile politice. Voci politice deja au ieșit cu amenințări la adresa magistraților, iar pentru noi este momentul să ne manifestăm solidaritatea și să arătăm că sunt lucruri ce nu se negociază. Justiția independentă, statul de drept, democrația, toate astea trebuie să caracterizeze România, așa că mesajul nostru este cât se poate de clar. Dacă ei blochează justiția, noi blocăm România, acesta fiind un avertisment din partea societății civile”, a declarat unul dintre protestatari.

coral