coral

Dragoș Damian, director general Terapia Cluj, cel mai mare procător de medicamente din România, reacționează la schimbul de replici dintre Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu, pe tema unei așa-zise taxe de solidaritate. Într-un comentariu transmis redacției stiripesurse.ro, Dragoș Damian amintește că industria farmaceutică plătește deja o asemenea taxă, iar efectele nu s-au văzut.

coral

”Domnule Presedinte Marcel Ciolacu, platesc “taxa de solidaritate” de 11 ani, nu a servit la altceva decat sa acopere evaziunea fiscala si clientelismul politic al “baietilor cu tupeu”.

Revine in discutie “taxa de solidaritate”, conceptul nu este foarte clar, dar se pare ca este vorba despre o suma de bani pe care cei bogati ar plati-o celor saraci.

Industria farmaceutica plateste deja o astfel de taxa,“taxa clawback”, in care o parte din veniturile realizate din vanzarea medicamentelor, pana la 25%, este platita de producatori inapoi la stat, ca un fel de act de solidaritate cu sistemul sanitar.

Am platit in ultimii 10 vreo 600 milioane lei iar toata industria a platit estimativ circa 20 de miliarde lei – echivalentul a aproximativ 10 spitale regionale.

Banii nu au servit la nimic, pentru ca in Romania evaziunea fiscala si munca la negru “compenseaza” la greu, vaduvind anual incasarile statului de 100-150 de miliarde. Sistemul sanitar nu merge mai bine (de fapt banii colectati din “taxa de clawback” nici nu merg in sistemul sanitar, intra la gramada la buget), companiile nu au mai investit in fabrici pentru ca nu au bani si pentru investitii si taxa de solidaritate “clawback” si o multime de medicamente au disparut.

La fel se va intampla si in alte industrii, daca se va introduce o taxa de solidaritate.

Asadar, avem un exemplu de esec din cauza suprafiscalizarii, nu stiu de ce ar mai trebui sa experimentam si cu alte domenii.

Pana ce statul nu se pune serios pe pedepsirea evaziunii fiscale si a muncii la negru, pe curmarea amnistiilor clientelare si pe stabilirea unui “moment zero” al anularii tuturor scutirilor fiscale discrimatorii putem introduce 100 de taxe de solidaritate, ele nu vor face altceva decat sa pedepseasca contribuabilii onesti si sa medalieze victoriile evazionistilor sau ale clientelei politice”, afirmă Dragoș Damian.

coral