D-na Lucreția, o pensionară în vârstă de 78 de ani, din Cluj-Napoca, așteaptă, cu umărul prins în chingi, să fie poftită în cabinetul de consultații al I.M.L. Cluj. E însoțită de fiica sa, care întocmește grijulie actele necesare consultului. Aflu cu surprindere că biata femeie tocmai a fost operată după ce, la data de 4 septembrie, a călcat pe o pată de ulei la raionul de ape minerale de la „Kaufland” – Mănăștur și s-a rănit foarte grav, rupându-și umărul în câteva bucăți! Iar verdictul medicilor – 50 de zile de îngrijiri – confirmă cu prisosință acest lucru!
După o scurtă discuție introductivă, la solicitarea mea, d-na Lucreția – palidă și teribil de abătută – acceptă să-mi relateze teribila întâmplare prin care a trecut. Apoi începe: „Acea zi de vineri n-o să o uit cât voi trăi… Am intrat în magazin și am luat o hârtie igienică, apoi un cotlet și am pornit spre casă, ca să plătesc, luând-o fix pe la mijlocul magazinului. Nu am pășit mai mult de vreo patru metri, în dreptul raionului de pe minerale – când am apucat să văd că o apă minerală „Borsec” costă un leu și șaizecișicinci de bani, că-mi alunecă brusc piciorul, pe o pată de ulei și ajung imediat jos, pe ciment! A venit repede la mine fata de la raion și mi-a strâns produsele răspândite și m-a întrebat dacă m-am lovit. I-am spus că nu numai m-am lovit, dar sunt și terminată de durere. Apoi au apărut trei bărbați, care au vrut să mă ia de subsuori, ca să mă ridice. Eu nu i-am lăsat, le-am spus să am umărul dislocat, s-o facă mult mai grijuliu. Până la urmă au reușit să mă ridice în picioare și după aceea m-au întrebat dacă să cheme sau nu o ambulanță. Le-am spus că nu, fiindcă eram plină de ulei pe haine – cum căzusem – plus că aveam marfa la mine, așa că l-am sunat pe soțul meu, ca să mă ducă el acasă, cu mașina. De acolo, după ce m-am spălat și mi-am luat alte haine – inclusiv pantofii din picioare mi i-am schimbat, fiindcă unul din ei era impregnat serios cu ulei ”…
D-na Lucreția se revoltă apoi, arătând că până și în fața evidenței – pata de ulei de pe dușumea – personalul de la „Kaufland” a refuzat să accepte că a alunecat din pricina acesteia și au privit-o cu multă circumspecție, ca pe-o nebună… “Nu-i nimic, sper că imaginile camerelor de supraveghere vor dovedi acest lucru – dacă nu cumva le-au șters sau vor zice că aparatele de filmat nu au fost în funcțiune” – adaugă femeia, dezolată.
Apoi, aceasta arată că parcursul ei de după accident a fost următorul: după ce-a ajuns la U.P.U., medicii de la Urgență au trimis-o la clinica de specialitate, cea de Ortopedie, unde – după ce i s-a făcut radiografie – personalul a încercat să-i repună umărul la loc. „Acest lucru s-a dovedit însă imposil, deoarece umărul era rupt în mai multe locuri, așa că până la urmă, după alte zile de suferință în spital, am ajuns la operație. Acum mă aflu într-o stare relativ stabilă fiindcă, din fericire, operația a reușit – așa că imediat ce m-am simțit un pic mai bine am ajuns și la I.M.L., ca să-mi scot certificat și să văd apoi ce pot face ca să-mi fac dreptate”. Nu apucă să-și încheie bine vorbele și femeia este invitată în cabinet. Se întoarce, după câteva minute, în mână cu un certificat în care medicii i-au recomandat între 45 și 50 de zile de îngrijiri. Se plimbă, dezorientată, pe coridor – de data aceasta singură, fiindcă fiica ei plecase între timp să-și scoată copilul de la grădiniță, urmând să se întoarcă și să o transporte acasă. Nehotărâtă, d-na Lucreția mai zăbovește lângă mine pentru câteva minute, timp în care îmi mărturisește ce dorește să întreprindă în continuare:
“De aici ne prezentăm la Protecția Consumatorului, să facem plângere, apoi la Poliție, după care îmi voi angaja un avocat care să ne reprezinte în instanță… Nu de alta, dar suferința asta a mea e atâtde grea și de costisitoare, încât nici nu știu cum voi putea să-i fac față de-acum încolo.” Apoi, ca și când s-ar fi sufocat în atmosfera de la subsolul unde funcționează cabinetul de consultații, se răzgândește să mai rămână în acolo și bâiguie un rămas bun. După care părăsește clădirea, urcând scările – încet, aproape imperceptibil de încet…
Sorin Grecu
