Rareori am întâlnit femeie mai chinuită decât doamna pe care o întâlnesc, plângând amarnic, marţi 29 septembrie, pe holurile I.M.L. Cluj! E o clujeancă în vârstă de 59 de ani, pe care bărbatul ei de 67 de ani o stinge în bătaie, doar când o vede prin preajmă – asta pentru că are în minte chipul altor femei, în general uşoare! Iar copiii lor – de 35 şi 38 de ani – se topesc, la rândul lor, de durerea pe care mama lor o îndură, cu stoicism, de peste douăzeci de ani! „E ca un demon care mă are în stăpânire, mă simt paralizată în faţa lui şi nu pot face nimic să mă apăr” – îmi mărturiseşte ea, deznădăjduită.
În primul rând, femeia mă imploră să nu dau niciun indiciu referitor la identitatea sa – asta şi de dragul copiilor săi, mari, aflaţi la casele lor – pe care-i doreşte feriţi de vorbele lumii. Cât despre ea, îmi mărturiseşte că nu mai aşteaptă mare lucru de la viaţă! Apoi începe relatarea unei vieţi, care mă lasă de-a dreptul stupefiat:
„M-am măritat cu el când aveam douăzeci de ani. Dar cred că omul ăsta – deşi s-a căsătorit cu mine – nu m-a iubit vreodată, avea tot alte femei în minte. Asta, pentru că de la începutul căsniciei noastre, pe când mă aflam la părinţi, cu fata noastră care avea două-trei luni, el a fugit la Herculane cu Cornelia (iubirea vieţii lui, pentru care mi-a făcut mulţi ani viaţa un infern). Am aflat tot de la el lucrul acesta, pentru că prostul s-a trădat singur, recunoscând după câteva zile că m-a înşelat cu ea!
Respectiva era originară de lângă Sibiu şi, interesându-mă, am aflat că era o femeie de moravuri uşoare, pe care o frecventase întreg satul. Dar, între timp, altul i-a suflat-o şi a adus-o la Cluj, unde – se pare – tot pentru ea s-a căsătorit aici cu mine! A venit la Cluj ca să fie alături de ea – şi nu s-a lăsat până nu s-a angajat şi în fabrica în care ea muncea, doar ca să fie aproape de ea! Au continuat relaţia asta timp de douăzeci de ani, făcându-mi mulţi peri albi”!
Femeia îmi mai spune, de asemenea, că în toţi acei ani când era cu Cornelia, bărbatul ei a recidivat cu alte zeci de femei, alegând calea destrăbălării totale!
„Unde auzea de una că-şi desface picioarele, mergea repede să o cunoască şi să o aibă şi el! Femei murdare, „alcooliste”, de slabă factură, care râdeau de mine când le imploram să-mi lase bărbatul în pace şi să nu-mi strice familia! Iar rezultatulrugăminţilor mele era că mă deşela în bătaie. A ajuns să le facă avansuri până şi colegelor mele sau vecinelor din bloc, iar acestea îmi spuneau imediat acest lucru. Iar până la bătaia de sâmbăta trecută – pentru care am venit azi la I.M.L. – anul ăsta, pe 20 iulie, m-a bătut cu o coadă de hârleţ, atât de tare că a rupt-o de mine!
Atunci n-am avut putere să mă duc la I.M.L., atât de tare mă stăpâneşte, parcă ar fi un demon! Dar acum, după cea mai recentă bătaie, cea de sâmbătă, am zis că nu mai are rost să suport şi m-am prezentat, doar-doar l-oi înfrica în vreun fel cu certificatul! Pentru că la poliţie n-o să-l dau, deşi cunoscuţii îmi spun că, până la urmă sigur o să mă omoare”- adaugă victima, tremurând din tot trupul, de parcă monstrul s-ar afla, aievea, în faţa sa… Este poftită în cabinetul de consultaţii şi, după o şedere de circa o jumătate de oră, iese ţinând în mână un certificat, în care legiştii i-au recomandat câteva zile de îngrijiri.
Se opreşte apoi în faţa mea şi – parcă părându-i rău că mi-a făcut întreaga mărturisire – mă imploră din nou, repetat şi tânguitor, să nu furnizez niciun indiciu care ar putea-o identifica. O liniştesc din nou, cu infinite precauţii. La care femeia, parcă puţin răcorită – dar în continuare împiedicată şi inertă precum o păpuşă de cârpe – iese din încăpere, tremurând din toate balamalele…
Sorin Grecu
