Majoritatea dintre noi nu ne-am fi putut închipui că, în câteva luni de la apariția noii tulpini de Coronavirus, s-ar putea ajunge la un număr de milioane de persoane infectate în lume și la necesitatea impunerii unor măsuri de distanțare fără precedent.
SARS-CoV-2 a reușit, într-un timp record, să suprasolicite sistemul sanitar, să umple spitalele, și să ne forţeze să petrecem cât mai mult timp în casă, în încercarea de a ne adapta noilor provocări medicale.
Monitorizarea și gestionarea focarelor epidemiologice a devenit o misiune dificilă pentru Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în parte, și datorită lipsei unei soluții naționale de monitorizare, raportare și gestionare a focarelor de boli infecțioase din județele României.
În acest sens Holisun, companie românească dedicată cercetării și dezvoltării IT în parteneriat cu GMB Computers, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții IT pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Dobrogea, au dezvoltat DSPandemic Alert pentru sprijinirea în lupta cu această nouă și delicată provocare.
Platforma DSPandemic Alert a fost implementată în premieră națională în cadrul DSP Constanța. Aici s-a reușit digitalizarea și eficientizarea celei mai mari părți a activităților destinate combaterii focarelor de COVID-19 în timp record.
Platforma DSPandemic Alert aduce un avantaj critic Direcției de Sănătate Publică Constanța care poate acum urmări mult mai ușor toate focarele de boli infecțioase folosind o platformă unică, prin următoarele funcții:
Înregistrarea persoanelor infectate cu boli contagioase prin formulare dedicate, utilizând în acest sens și funcții logice complexe;
Crearea unor conexiuni logice între persoanele infectate, persoanele cu o probabilitate mare de infectare și alte persoane, în vederea prevenirii contagiunii și reducerii riscului de apariție a acesteia;
Depistarea automată a noilor focare de infecție;
Generarea de rapoarte și alerte dedicate cu privire la evoluția focarelor de infecție monitorizate;
Vizualizarea focarelor de infecție la nivel local, județean sau național pe o hartă grafică interactivă.
Avand in vedere succesul proiectului pilot DSPandemic Alert desfășurat în cadrul Direcției de Sănătate Publică Constanța, Holisun și GMB Computers continuă procesul de dezvoltare a funcționalităților DSPandemic Alert necesare conectării tuturor Direcțiilor de Sănătate Publică din România cu laboratoarele de analize COVID-19 precum și crearea unei baze de date comună, bazată pe inteligență artificială și raportări unitare către Ministerul Sănătății.