O eclipsă totală de Lună va avea loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie şi va fi vizibilă şi în România, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Capitală.
Potrivit site-ului Observatorului Astronomic, eclipsa de Lună care se va produce în noaptea de 20 spre 21 ianuarie este una totală. Luna va intra complet în umbra Pământului. Maximul se produce la ora 07.12 dimineaţa, când Luna se află foarte aproape de orizontul de nord-vest, cu aproape o oră înainte să răsară Soarele.
Fenomenul va putea fi observat pe jumătate, până în jurul orei 08.00, Luna apunând când încă este eclipsată.
Eclipsa începe la ora 04.36, când Luna întră în penumbra Pământului, însă vom putea vedea schimbări pe discul acesteia, de când începe să intre în umbră, de la ora 05.34. Atunci Luna se va afla înspre vest, nu foarte sus, la doar 20 de grade înălţime faţă de orizont. Partea cea mai spectaculoasă a fenomenului este faza de totalitate, când Luna se află în umbră, discul acesteia fiind mai întunecat decât de obicei.
Totalitatea începe la ora 06.41 şi are maximul la 07.12, terminându-se la ora 07.43. Toate aceste faze sunt vizibile din România, cu Luna poziţionată foarte aproape de orizont
Pentru ţara noastră, Luna apune în jurul orei 08.00, mai devreme în est şi mai târziu în vest, dar vom putea vedea cum începe discul acesteia să iasă din umbra Pământului.
Culoarea – nuanţe de la portocaliu la cărămiziu – pe care o căpătă satelitul natural al Terrei în momentul în care trece prin umbra Pământului a făcut ca fenomenul să mai fie cunoscut în media ca "lună sângerie".
"Termenul de «lună sângerie» nu e folosit decât de presă. Noi spunem «eclipsă». Puteţi să spuneţi şi că se face luna ca un ficat proaspăt. Măcar e un termen românesc, folosit în cronici, pe vremuri. E portocalie, uneori e maronie, e roşiatică-roz, e prea uşor să spui că e sângerie", a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Şonka, astronom şi muzeograf la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".
Potrivit lui Adrian Şonka, "eclipsa din dimineaţa de 21 ianuarie se vede din România la primele ore ale zilei. Se va vedea timp de o oră şi ceva pe un cer care se luminează. Va fi foarte jos faţă de orizont. Pentru cei care se află în oraşe va fi mai greu de văzut pentru că luna nu va fi sus pe cer, ci chiar puţin deasupra orizontului, înspre apus".
În România, următoarea şi singura eclipsă de Lună care va mai fi vizibilă anul acesta şi care va fi parţială va avea loc pe 16 iulie.
Unii specialiști leagă eclipsele de apariția cutremurelor de 5,9 grade.
”Să vedem dacă şi în cazul eclipsei de pe 21 ianuarie 2019. Vom lua în calcul intervalul 17 ianuarie 2019 – 25 ianuarie 2019 şi vom observa daca apar diferenţe faţă de activitatea seismică obişnuită”, au transmis cei de la Seismic Center.
Ce nu ai voie să faci
Eclipsele totale de lună ne fac mai irascibili, mai pregătiți de ”atac”. Este de evitat, așadar, orice formă de divertisment care se poate transforma în ceva rău: ceartă cu preietnii etc.
Evită să găteşti, ca să nu te accidentezi și nu consuma alcool, deoarece efectele deshidratării se vor resimți crunt. Oricât de bună ţi s-ar părea ideea de a savura un vin într-o seară de vineri, nu face asta când e eclipsă, căci s-ar putea ca a doua zi să resimţi efectele negative ale deshidratării.