Ecologiștii clujeni îi cer prefectului să suspende autorizația de construire a unui ansamblu imobiliar cu 700 de apartamente ce urmează să fie construit lângă pădurea Hoia.
„Am depus o sesizare oficială prin care cer prefectului să suspende autorizația de construire emisă în ultimele zile de mandat ale fostului primar Șulea pentru investitorul imobiliar Vasile Salanță.
Drumul prin pădure e gândit ca să servească drept drum de șantier și ulterior pentru traficul auto generat de acest ansamblu imobiliar cu 700 de locuințe, pentru blocuri de 10 niveluri. Drumul de șantier se bate cap în cap cu planurile Consiliului Județean de a extinde parcul etnografic cu alei pietonale, unde acum ar trece mașini de mare tonaj, dacă se realizează ansamblul imobiliar.
Un alt ansamblu de 800 de locuințe, lipit de dezvoltarea imobiliară a lui Vasile Salanță, a fost deja suspendat de instanță, pe motiv că a expirat PUZ-ul pe baza căruia s-a dat autorizația de construire. Amintesc că pe câteva hectare bune s-au ras mii de copaci și vegetație, care deși lipite de pădure, se aflau în afara fondului forestier.
Am intervenit și atunci, dar miza acum e pe blocarea unui proiect imobiliar haotic, care pune o presiune mult mai mare pe pădure decât tăierile ilegale și legale.
Dacă inițial șeful Ocolului Silvic, Adrian Apostoaie, fost și poate actual partener de afaceri al lui Vasile Salanță, a spus că drumul e în regulă pentru Ziar de Cluj, acum recunoaște, după scandalul public, că e ilegal”, a transmis fostul deputat Adrian Dohotaru.