Candidatura lui Theodor Paleologu din partea Partidului Mișcarea Populară a fost definită încă de la început de o reformă a educației la nivel național. Mai mult, candidatul Paleologu a anunțat în repetate rânduri faptul că își va însuși o președinție ca dascăl al României. „Cred că singura manieră de a repara o țară, o societate bolnavă este educația”, a declarat Theodor Paleologu.
În perspectiva candidatului PMP, România poate ieși din cercul vicios al scandalurilor politice doar printr-o schimbare atât la nivel instituțional, civic cât și la nivelul relațiilor dintre actorii politici. Sistemul educațional actual eșuează în a provoca elevii să gândească de unii singuri sau să se concentreze pe a soluționa problemele. Ca profesor la Casa Paleologu, școală înființată de către Theodor Paleologu ca tribut adus tatălui său, Alexandru Paleologu, candidatul PMP a observat lacunele educaționale care afectează dezvoltarea societății. Ca președinte este dispus să propună un proiect de țară de reformare a educației ca instituție publică, iar ca cetățean, prin eforturi proprii, contribuie la educarea tinerilor prin organizarea de cursuri în cadrul școlii private, Casa Paleologu.
Candidatura lui Theodor Paleologu, susţinută de Partidul Mişcarea Populară, nu este numai un demers politic, cât mai ales o datorie civică. Având în vedere sărăcia de idei a contracandidaţilor şi penuria de opţiuni pentru electoratul de centru-dreapta, candidatul PMP se prezintă ca singura soluţie raţională şi etică. A venit momentul ca România să fie condusă de un intelectual veritabil, de un om care să respecte funcţia prezidenţială, de un Învăţător care să încerce să educe societatea şi de un mic antreprenor care a reușit să facă performanţă folosindu-se doar de resursele proprii și nu de banii publici. Contracandidații la cursa prezidențială, în comparație cu Theodor Paleologu, trebuie să-și motiveze, în primul rând, dosarele pătate, iar mai apoi să-și prezinte proiectele de posibili președinți ai României, astfel s-ar putea să nu reușească să-și dovedească eligibilitatea până în 10 noiembrie 2019.