Imagini în care apar şefi ai Poliţiei din Dej în timp ce petrec alături de alte persoane au apărut pe reţelele sociale, iar apoi au fost preluate şi de presa locală. Fotografiile au ajuns însă şi la superiorii lor, iar Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a pornit o anchetă internă.

Imagini în care apar mai mulţi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Dej în timp ce participau la petreceri private, deşi restricţiile impuse de ordonanţele militare interzic acest lucru, au apărut pe reţele de socializare. Potrivit portalului Someşeanul, într-una dintre fotografii apare chiar şeful Poliţiei Municipiului Dej, Alin Câmpean, alături de alte persoane, la o cabană din apropierea Dejului. Cu un aer foarte relaxat, conştienţi că nu aveau cum să fie deranjaţi şi amendaţi de forţele de ordine, bărbaţii au pozat în timp ce luau parte la o petrecere în aer liber, care ar fi avut loc în data de 12 aprilie. Între timp, imaginea a fost ştearsă de pe Facebook, mai precizează sursa citată.    O altă imagine în care apare un poliţist cu o funcţie de conducere în timpul unui chef ar fi fost făcută la Dej şi a fost postată pe Instagram. În această fotografie se remarcă agentul şef principal Valer Gavrilă, de la Ordine Publică. Pe lângă faptul că încalcă restricţiile, poliţistul petrece alături de un interlop cunoscut în Dej sub porecla de „Sharpele Nebunu”, scrie Ziar de Cluj. Ca o dovadă că fotografia a fost făcută relativ de curând, unii dintre cei care apar în cadru au asupra lor măşti de protecţie, potrivit adevarul.ro

Interlopul „Sharpele Nebunu” se simte în largul său printre poliţişti. FOTO Someseanul    Imaginile au ajuns şl la Inspectoratul de Poliţie Cluj (IPJ), care a declanşat o anchetă internă.  „În urma imaginilor şi a informaţiilor apărute în spaţiul public, conform cărora un poliţist cu funcţie de conducere ar fi participat la un eveniment împreună cu mai multe persoane, aspect care contravine prevederilor legale în vigoare pe perioada stării de urgenţă, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a dispus efectuarea unor verificări pe linie internă, pentru clarificarea tuturor aspectelor şi luarea măsurilor legale care se impun”, au informat reprezentanţii IPJ Cluj.