Emil Boc a participat ieri, 24 octombrie, la deschiderea Conferinței internaționale de Administrație Publică, la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Evenimentul este unul de talie internațională, reunind la Cluj-Napoca reprezentanți importanți ai mediului academic din întreaga lume.
Edilul le-a transmis participanților un mesaj de bun-venit în Cluj-Napoca și a prezentat strategia de dezvoltare a orașului, realizată sub coordonarea FSPAC și având la bază concepte precum colaborarea și cooperarea între administrație, mediul de afaceri, universități, cetățeni și organizații non-guvernamentale (Q-Helix).
Tema conferinței din acest an este conturată pe marginea conceptelor de guvernanță colaborativă, dezvoltare comunitară și „trust building” – clădirea încrederii. Evenimentul se desfășoară în perioada 24-26 octombrie și propune participanților dezbateri, prezentări, paneluri și discuți libere ce au la bază aceste concepte.
În deschidere au luat cuvântul decanul FSPAC, prof. Călin Hințea, președintele NISPAcee, prof. Gyorgy Hajnal, vice-rectorul pentru relații internaționale al Academiei de Studii Economice din București, prof. Marius Constantin Profiroiu și președintele senatului Universității București, prof. Marian Preda.