Primarul Emil Boc a spus că este tot mai clar că pașaportul de vaccinare va intra în vigoare și va deveni obligatoriu.
”Până la urmă se va ajunge la pașaportul de vaccinare. Fără el nu vei putea să călătorești, să mergi în anumite locuri, fie nu vei putea participa la anumite evenimente, la anumite activități, fie cei care vor avea certificat de vaccinare vor putea merge într-un mediu și să nu folosească masca, dacă toți cei care sunt acolo sunt vaccinați. La restaurante, probabil, că se va ajunge să nu mai poarte mască cei care sunt vaccinați.
Încet, dar sigur vaccinul va deveni un element de viață socială. Multe activități vor fi condiționate. Nu ești obligat să te vaccinezi, dar dacă vrei să mergi undeva vei avea nevoie de vaccin.
Eu am susținut în Comitetul Regiunilor la UE să vorbească pe o singură limbă și să impună un singur model de certificat de vaccin, a unui pașaport de vaccin, care să permită și reluarea activităților economice, a călătoriilor, a turismului. Repet, pentru cei care vor dori”, a spus Boc.