coral

Emil Boc și Alin Tișe, primarul municipiului Cluj-Napoca și respectiv președintele Consiliulului Județean Cluj, respectiv Emil Boc, vor avea indemnizații speciale după pensionare, asta după ce Ministerul Dezvoltării a anunțat formula de calcul prin care se vor stabili indemnizațiile pe care le vor avea, pe lângă pensie, primarii și șefii consiililor județene. Astfel, noul proiect prevede ca toate persoanele care au avut cel puțin un mandat de primar sau viceprimar, ori președinte sau vicepreședinte al Consiliului Județean, să primească o indemnizație lunară, pe lângă pensia clasică care va fi și ea una cu siguranță importantă, cel puțin în cazul lui Emil Boc.

coral

Un primar sau viceprimar se califică pentru o indemnizație dacă a încheiat un mandat de 48 de luni, iar indemnizația maximă poate fi calculată până la un maximum de 144 de luni, adică trei mandate. Emil Boc a câștigat șefia pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca de patru ori, însă unul dintre mandate nu a fost finalizat, fiind ales în funcția de prim-ministru.

Edilul are în acest moment un salariu de 12.560 de lei, iar în momentul pensionării va avea o indemnizație specială de 7.211 lei. În comparație, Alin Tișe a fost ales de două ori în fruntea Consiliului Județean Cluj și are un salariu lunar de 18.720 lei, ceea ce înseamnă că la pensionare va avea o indemnizație minimă de 7.188 de lei.

Indemnizația lunară se calculează după următoarea formulă: (48 de luni (n.red. un mandat de primar) x  (0,40% X indemnizația brută lunară) = X lei/lună

 

coral