coral

Polițiștii clujeni au destructurat un grup specializat în înșelăciuni online, care dădeau “țepe” prin închirierea unor cabane, care de fapt nu mai erau apoi date în folosință persoanelor prejudiciate. Din primele estimări, prejudiciul s-ar situa în jurul sumei de 100.000 de lei.

coral

În cursul lunii decembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale au demarat din oficiu ample activități investigative, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, falsuri privind identitatea și uz de fals.

În fapt, cu ajutorul unor anunțuri online, bănuiții induceau în eroare persoanele prin oferirea spre închiriere a unor cabane presupuse a fi situate în diverse zone turistice ale țării (comuna Gilău, județul Cluj, comuna Horea, județul Alba, comuna Părăieni, județul Hunedoara, comuna Breaza, județul Prahova) solicitând sume de bani cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, cu titlu de avans, fără ca serviciile respective să fie onorate.

Din informațiile rezultate până în prezent, prejudiciul stabilit este de aproximativ 41.000 de lei, însă în cauză există indicii că valoarea acestuia ar putea fi de peste 100.000 de lei.

Pentru documentarea întregii activități infracționale, cercetările au fost extinse,  fiind puse în executare 9 mandate de percheziție domiciliară în mai multe locații din țară, respectiv în municipiul București, în județul Argeș și Vâlcea, fiind ridicate bunuri susceptibile de a face obiectul activității infracționale.

Trei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor au fost reținute pentru 24 de ore, iar ulterior arestate preventiv.

Au fost identificate 29 de persoane vătămate, însă până în prezent nu a fost stabilit cu exactivitate numărul acestora.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, Structurilor subordinate – Brigăzile de Operațiuni Speciale București, Pitești și Cluj.

În cauză cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.Persoanele care au fost victimele infracțiunilor cercetate în cadrul dosarului penal (persoane care au fost păgubite în perioada septembrie-decembrie 2020, sub pretextul închirierii unor cabane la munte în perioada Revelionului, în județele Cluj, Alba, Hunedoara și Prahova) și care nu au sesizat până în prezent organele de poliție, sunt rugate să se adreseze Poliției municipiului Cluj-Napoca

coral