Rolul important al Poliției în societate nu mai trebuie dovedit. Trebuie doar asumat și exercitat cu convingere și devotament, cu sentimentul datoriei împlinite și cu respect pentru cetățean.

Activitatea desfăşurată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj în anul 2018 s-a axat, în principal, pe realizarea obiectivelor generale ale Poliţiei Române, respectiv:

– Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală şi siguranţa rutieră;
– Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere, destructurarea grupurilor/grupărilor infracţionale;
– Asigurarea climatului de legalitate mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene;
– Asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare şi informaţionale necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a structurilor inspectoratului.

La nivelul I.P.J. Cluj, procentul de ocupare al funcțiilor este de 78,69%. În anul 2018, au fost încadraţi 29 poliţişti (11 ofiţeri şi 18 agenţi).

În domeniul prevenirii criminalităţii, activitatea s-a axat pe implementarea programelor elaborate în baza priorităţilor naţionale şi locale, iniţierea şi continuarea de proiecte şi campanii secvenţiale de prevenire a criminalităţii, realizarea de cercetări şi analize. Au fost desfăşurate acţiuni de informare şi prevenire în cadrul manifestărilor publice: Caravana Ziua Poliţiei Române, Orăşelul Copiilor, Zilele Clujului, Festivalul Untold, Festivalul Electric Castle, precum şi în cadrul a numeroase proiecte, precum De mic învăţ să mă feresc de rele, Şcoala siguranţei Tedi, Poliţia alături de noi, Săptămâna Prevenirii Criminalității, Protect your pocket, Şcoala fără bullying şi fără violenţă, Campania ”Nu mă las furat”, Campania ”Buy safe, pay safe”, Campania ”Atenție la neatenție” ș.a.

Pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, poliţiştii au întreprins numeroase activităţi de menţinere a ordinii publice: 34.555 de intervenţii la evenimente, 17.397 de controale directe, 1.367 de acţiuni cu efective mărite, 66 de razii.

În anul 2018, numărul total de apeluri către Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 care au necesitat intervenţia efectivelor de poliţie a fost de 27.612, cu 2.773 de intervenții mai multe faţă de anul 2017.

În cursul anului trecut, poliţia a fost sesizată (prin plângere, denunţ, acte încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege sau prin sesizare din oficiu) despre comiterea a 16.937 de infracţiuni, înregistrându-se o scădere de 1,71% (-295) a criminalităţii sesizate, comparativ cu perioada similară a anului trecut (17.232).

Distribuţia infracţiunilor sesizate, pe categorii de infracțiuni, a înregistrat următoarea dinamică:
– 70,65% sunt infracţiuni judiciare
– 5,04% sunt infracţiuni economico-financiare
– 24,3% sunt infracţiuni de altă natură

Infracţiunile contra patrimoniului reprezintă peste 50% din totalul infracţiunilor înregistrate în anul 2018. În acest sens, comparativ cu anul trecut, a fost înregistrată o diminuare a acestora cu un procent de 6,21%.

Prevenirea şi combaterea criminalităţii stradale a constituit un obiectiv prioritar pentru Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, continuându-se aceeaşi manieră de abordare, axată pe apropierea de comunitate, pregătirea antivictimală a cetăţenilor şi perfecţionarea sistemului de ordine publică.

În anul 2018, infracţiunile stradale sesizate au reprezentat 7,70% din totalul infracţiunilor sesizate, majoritatea dintre acestea referindu-se la fapte de furt.

Referitor la activităţile de investigare a criminalităţii, au fost soluţionate 19.314 dosare penale, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 466 de suspecţi (cu 44 mai mulți față de anul 2017).

În ceea ce privește criminalitatea economico-financiară, la structura de profil au fost sesizate 272 de infracţiuni; pe parcursul anului au fost cercetate în calitate de suspect 176 persoane. S-a dispus începerea urmăririi penale în 115 de cauze de evaziune fiscală, majoritatea vizând domeniile prioritare: agroalimentare, construcţii şi transporturi.

În domeniul silvic, în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în acest domeniu, au fost desfășurate 552 de controale, din care 77 în fondul forestier, 60 pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos, 404 pe linia legalităţii transportului materialului lemnos şi 11 alte acţiuni. Au fost descoperite 347 infracţiuni la regimul silvic și au fost aplicate 334 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 171/2010, modif., în valoare de 710.000 lei. Totodată, s-a dispus confiscarea cantităţii de 1.437 metri cubi material, lemnos în valoare de 410.360 lei, 1583 pomi de Craciun în valoare de 45.260 lei şi indisponibilizarea a 9 autovehicule.

Pe linie rutieră, prioritatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a fost şi rămâne în continuare prevenirea şi reducerea accidentelor de circulaţie grave, cât şi a consecinţelor acestora. Poliţiştii rutieri au desfăşurat 3.365 de acţiuni şi au constatat 1.548 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice (cu 27 mai multe faţă de anul trecut). De asemenea, în urma acţiunilor, s-a impus aplicarea a
peste 48.970 de sancţiuni contravenţionale, fiind reţinute în vederea suspendării sau anulării 6.574 de permise de conducere şi retrase 2.010 de certificate de înmatriculare.

În perioada analizată, pe raza judeţului Cluj au fost înregistrate 394 de accidente grave de circulaţie (cu 29 mai puține față de anul trecut). Principalele cauze ale accidentelor rutiere grave au fost viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum, indisciplina pietonilor şi neacordarea de prioritate pietonilor.

Pentru anul 2019, activităţile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj se vor derula în conformitate cu priorităţile de acţiune naţionale prevăzute de actele normative în vigoare. De asemenea, dintre obiectivele prevăzute pentru anul 2019 menționăm: dezvoltarea de programe, proiecte şi campanii destinate informării, prevenirii criminalităţii şi reducerii riscului de victimizare, creşterea nivelului de
siguranţă rutieră, dezvoltarea şi implementarea unui management performant al resurselor umane, materiale şi financiare, promovarea rolului activ al comunităţii şi cetăţeanului în asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Evaluarea activităţilor derulate în anul 2018 a avut loc la data de 4 februarie 2019, în prezența domnului chestor general de poliție Ioan Buda, inspector general al Poliției Române, și a celorlalți invitați, domnul prefect al județului Cluj, primarul municipiului Cluj-Napoca, doamna procuror general al Parchetului Curții de Apel Cluj, domnul președinte al Consiliului Județean Cluj, președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică, șefii instituțiilor de aplicare a legii, care au apreciat pozitiv activitățile derulate de către polițiști pentru siguranța cetățeanului.

De asemenea, în acest cadru, cei mai merituoși polițiști ai inspectoratului au fost premiați, fiindu-le recunoscute și apreciate rezultatele activităților derulate pe parcursul anului 2018.