Joi, 3 decembrie, bărbatul de 39 de ani păşeşte, timid, în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj. Are geaca de fâş ruptă în două locuri, bluza de dedesubt udă-leoarcă, iar fruntea îi este roşie ca focul, evident de la niscaiva lovituri încasate. Îmi mărturiseşte, spre marea mea uimire, că a fost bătut de soţia sa, cu care se află în plin proces de divorţ, după o ceartă legată de custodia fetiţei lor. Aşa că povestea lui – o raritate în ziua de azi, când abundă agresiunile bărbaţilor împotriva femeilor, nu invers! – mi-a părut cu adevărat de senzaţie şi m-am grăbit s-o consemnez, desigur, cu acceptul protagonistului!
După câteva minute de reţinere, bărbatul – al cărui nume l-am aflat de la el, dar pe care nu-l voi face public, din motive lesne de înţeles – mă surprinde, curând, prin sinceritatea sa care devine din ce în ce mai debordantă. Ca şi cum – prin mărturisirea făcută subsemnatului – omul s-ar elibera de o povară grea de pe suflet.
Îmi spune că în urmă cu circa o jumătate de oră, în jurul orei 9.00 dimineaţa, se afla la sediul unei firme din cartierul clujean Bulgaria, în interes de serviciu, pentru a procura nişte materiale, când, brusc, s-a trezit faţă-n faţă cu soţia sa! Aceasta, după toate probabilităţile l-a urmărit şi a năvălit acolo, furioasă precum o leoaică şi dispusă la acte de violenţă, aşa cum îi e temperamentul.
Explică, în continuare, bărbatul: „Soţia mea are 38 de ani, cu un an mai puţin decât mine – şi o greutate de peste 110 kg, deci, credeţi-mă, dispune de ceva forţă! Mai trebuie să ştiţi că are o fată de 15 ani, dintr-o altă relaţie, dinainte de mine – iar noi, împreună, avem o fetiţă în vârstă de patru ani.
Pe cea mică doresc s-o preiau eu după divorţ, şi-o să vă explic şi de ce: am intentat proces fiindcă am considerat că nu pot trăi în continuare cu o astfel de femeie – rea, certăreaţă şi, după cum vedeţi, violentă – care şi-a crescut fata cea mare, în aşa hal, încât săraca de ea a fugit de vreo zece ori de acasă, la un rrom din Pata Rât, cu care a şi rămas însărcinată.
Ori, eu nu vreau să-i dea fetiţei noastre o educaţie asemănătoare, mai ales că sărăcuţa, la cei patru anişori ai ei, conştientizează anumite lucruri pe care le aude deja, prin casă, din gura soţiei”.
Se opreşte o clipă, ca să studieze efectul vorbelor sale asupra mea, după care continuă: „Ei, bine, în dimineaţa aceasta stăteam liniştit în biroul firmei, cu o cană mare de cafea în faţă, când ea a năvălit înăuntru, pusă pe bătaie.
Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-mi arunce stacana cu lichid fierbinte, direct în faţă, după care, profitând de orbirea mea temporară, a început să-mi care pumni peste tot.
Nu am ripostat, însă, când mi-am revenit puţin din pumni, am tras-o cu greu de pe mine – dar numai după ce mi-a rupt şi geaca în două locuri, după cum vedeţi şi dumneavoastră…”
Îşi întrerupe relatarea, fiind invitat în cabinetul de consultaţii. Iese, curând, cu un certificat în care legiştii i-au recomandat două zile de îngrijiri medicale… Şi, devenind brusc grăbit, cu hârtia în mână, concluzionează: „Vreau – aşa cum v-am mai spus – să mă ocup singur de creşterea fetiţei noastre după divorţ şi s-o scot din mediul viciat în care trăieşte acum. Sper ca autorităţile să înţeleagă acest lucru şi să-mi dea câştig de cauză”!
Salută apoi respectuos, după care părăseşte sediul instiruţiei medicale clujene, cu aceeaşi mină de om care nu se lasă covârşit de crunta realitate…
