Rareori am întâlnit personaj mai interesant decât Renato, un maramureșan de 45 de ani, stabilit la Cluj, constructor experimentat și dresor de cai și câini! Săptămâna trecută, acesta s-a ales cu fractura oaselor feței, după o dispută avută cu un coleg de la firma de construcții la care lucrează – ins tânăr, primitiv și extrem de agresiv! Acum, Renato, adept al filosofiei unui guru indian, care propagă nonviolența – deși  practicant de arte marțiale , este hotărât să-și ierte agresorul, pe care l-ar fi putut chiar ucide în timpul înfruntării! Și, pe baza certificatului medico-legal eliberat de către legiști, să-l dreseze cumva,  învățându-l să-și schimbe modul de abordare a vieții!

Familia lui Renato, o viață de film hollywoodian

Bărbatul pășește în sala de așteptare a I.M.L. Cluj și-și completează, cu răbdare, formularul necesar consultului. Din orbitele sale, zdrobite, răsare o pereche de ochi  ce degajă un calm ireal, de parcă ar aparține altcuiva și nu unui ins de-a dreptul desfigurat! Însuși modul acestuia de manifestare mă surprinde, subsemnatul fiind obișnuit cu reacțiile vulcanice, pline de patos, ale victimelor agresiunilor care pășesc în acest tărâm al suferinței, atunci când sunt întrebate ce au pățit: omul îmi spune, calm, că a fost victima violenței unui ins insuficient de evoluat spiritual, Alex, un mocan în vârstă de 24 de ani, de prin zona Băișorii, care obișnuiește să-și tranșeze disputele “de idei” prin violentarea celor ce-l contrazic.

Dar, înainte de a-mi relata împrejurările în care a avut loc incidentul de pe urma căruia fața i-a fost devastată, îmi oferă câteva repere despre viața sa și a familiei, care ar putea oricând constitui scene, memorabile, ale unui film de la Hollywood! Îmi mărturisește că provine dintr-o familie de nobili germani – cu blazon și tot tacâmul! – care în urmă cu două sute de ani deținea terenuri în zona Sighetului. Însă, venind mai încoace, spre vremuri ceva mai recente, îmi relatează că după cel de-al Doilea Război Mondial, bunicul său a făcut ani grei de lagăr în Rusia, printr-un complex de întâmplări incredibile. Acesta, fiind ostaș al Reich-ului nazist a refuzat să împuște, într-o situație, câțiva evrei, astfel că a fost degradat de către comandanți și trimis pe frontul din Rusia.

Acolo a fost capturat de sovietici și închis într-un lagăr din Siberia, unde a scăpat de moarte printr-o întâmplare uluitoare: fiind bărbat frumos, o doctoriță rusoaică, îndrăgostită de el, l-a învățat să-și șteargă codul nemțesc imprimat pe mână, evitându-se în ultima clipă execuția acestuia, iminentă. Și, totuși, după detenția din lagăr s-a întors acasă, în România, iar soția lui, care-l căutase prin întreaga Europă, a reușit să-l găsească pe acesta tocmai în Suceava.  “Până la urmă, după o viață liniștită împreună, bunica a murit în România, unde aceștia rămăseseră – și încă la o vârstă înaintată. Iar bunicul, rămas singur după moartea ei – pentru că își câștigase niște drepturi în Germania – s-a mutat acolo, decedând și el, târziu, la vârsta de 96 de ani.

Cât despre mine, eu sunt stabilit, împreună cu familia la Sighetu-Marmației, după ce am muncit ca și constructor în întreaga Europă, timp de mulți ani, în timpul liber practicând meditația impusă de maestrul indian Sand Guru – ocupându-mă și cu dresajul cailor și al câinilor. De altfel, la Cluj am venit ca să-l ajut pe patronul firmei de construcții, bun prieten, pe baza experienței mele în domeniu, iar aici la Cluj mi-am adus cu mine și calul”, își încheie Renato povestea familiei sale…

“A doua zi de la incident mă gândeam să-i iau banii, azi doar să-l iert!”

Apoi, trece la descrierea incidentului de pe urma căruia a fost desfigurat de către năbădăiosul coleg de muncă: “Joia trecută, acest Alex, ins pasionat mai mult de manele, își propovăduia dreptatea în fața colegilor, chiar acolo, pe șantier, cu voce tunătoare. Eu, concentrat pe lucrul meu, l-am rugat să reducă puțin sonorul, fapt care l-a înfuriat la maximum. Așa că m-a împins, după care mi-a ars, surprinzător, o serie de pumni în figură, umplându-mă instantaneu de sânge. Ca practicant de arte marțiale, puteam să reacționez – și să-l termin – dar am preferat să-l opresc doar să mă mai lovească. Apoi, deși toată lumea insista, am refuzat să mai chem ambulanța și am pornit, după obișnuință,  pe propriile picioare, către U.P.U., pornind de pe Paris. 

Iar, la Urgență, medicii mi-au făcut explorările necesare, radiografiile arătând ceea ce simțeam, de altfel: majoritatea oaselor feței îmi erau fracturate… Și, iată-mă acum, aici, la I.M.L., ca să-mi scot certificat medico-legal. Însă nu ca să-l reclam la poliție, ci să încerc să-l determin, pe Alex, ca pe baza lui să-și schimbe atitudinea față de oameni și viață. Fiindcă e limpede faptul că de fapt acesta e o victimă, un ins slab – care-mi inspiră o imensă milă. Dar am ales această variantă, după ce am fost înrâurit de învățătura înțeleptului indian de care vă ziceam,  Sand Guru, deși inițial, după incident, mă gândeam că Alex nu merită decât să-i iau banii…”

Curând, medicii îl invită pe Renato în cabinetul de consultații – și-i eliberează un certificat, pe care, la ieșire, maramureșeanul  îl flutură – fără măcar să aibă curiozitatea să afle câte zile de îngrijiri i-au fost recomandate.  Abia după ce-l rog să o facă, se uită – și-mi precizează că e vorba de 30 de zile… Apoi, la plecare, îmi spune din nou, ca să-mi intre bine în cap: “O să am o discuție și cu patronul, ca să nu-l dea afară – fiindcă Alex e chinuit de ceva și din această cauză s-a răzbunat pe mine… Dar, totuși, o să încerc să-l corijez și să-l educ, ținându-l în șah cu certificatul medico-legal, deoarece omul reprezintă un real pericol public, oriunde – fie în pușcărie, fie afară – și ar putea să mai facă rău la mulți”!

Sorin Grecu