În cursul zilei de miercuri, 19 mai, la I.M.L. Cluj şi-a făcut apariţia, taman din judeţul Alba, o femeie în vârstă de circa 45 de ani. O însoţeau fiica ei, adolescentă, şi alte două persoane – o tânără şi un poliţist.
Mama, printr-o ordonanţă emisă de poliţie, solicita un test de virginitate pentru fata sa de 16 ani, după ce-a descoperit că respectiva are o relaţie cu un bărbat în vârstă de 39 de ani.
Ba, mai mult, după ce a strâns-o puţin cu uşa, a aflat că în urmă cu câteva zile tânăra s-a mai culcat, la “foc automat”, cu încă trei necunoscuţi! Acum, mama fetei cere anchetarea cazului, vorbind chiar de o reţea de prostituţie şi trafic de carne vie!
Cei sosiţi din Alba par a fi de condiţie bună, de aceea, probabil, pentru a nu se face vâlvă în judeţul lor de provenienţă, femeia a hotărât să-şi aducă fiica tocmai la I.M.L. Cluj, unde să i se şi ateste, conform legii, virginitatea – deşi numai de virginitate nu poate fi vorba în cazul micuţei, încercată deja de grele “bătălii” sexuale.
Însă, legea aşa cere şi, desigur, acesta e punctul de pornire al oricărei anchete, pe tema de abuz sexual asupra unei minore. Mama discută cu poliţistul, cel căruia i s-a încredinţat cazul, teribil de tulburată, ridicând mereu tonul şi relatând isprăvile neascultătoarei sale fete. Iar minora – arătoasă, bine dezvoltată pentru vârsta sa, cu priviri de şerpoaică – ascultă, inflexibilă asemeni unui sfinx şi persiflând-o în replici scurte, prin care evită provocările la dialog ale mamei, complet depăşită de situaţie.
După câteva minute de ascultat, cu urechile alungite de curiozitate, subsemnatul, nemaisuportând ca un asemenea subiect să-i treacă pe lângă condei – şi remarcând modul destul de voluntar al mamei – intervine şi se prezintă, politicos, promiţând păstrarea sub tăcere a identităţii tuturor celor implicaţi, în schimbul "spovedaniei".
Refuzul femeii cade asemeni unei lame de ghilotină: NU! Dar, de parcă ar fi dorit, totuşi, ca toată lumea din încăpere să-i ştie marea suferinţă, continuă cu acelaşi volum, ridicat, al vocii. Şi, în noianul aiuritor de cuvinte, fără curajul de a nota ceva, am reţinut totuşi câteva elemente, dintr-un uriaş puzzle care, dacă ar fi fost îmbinat la perfecţie, ar fi oferit o poveste de zile mari! Dar şi aşa, lamentaţia femeii – bazată pe o suferinţă reală – m-a pus serios pe gânduri şi m-am hotărât să o ofer spre citire.
În primul rând, am aflat că s-a întors din Spania, împreună cu familia, după cincisprezece ani de şedere acolo, şi unul dintre motivele principale a fost aducerea “pe orbită” a adolescentei, care de pe la paisprezece ani o luase complet razna. A pomenit, la un moment dat, şi de o recuperare a micuţei – de fapt, o dejucare, in extremis, a unei tentative de sinucidere – direct de pe linia ferată, după o idilă eşuată a acesteia.
Dar discuţia s-a centrat, în special – imediat după ce tânăra a fost poftită, singură, în cabinetul de consultaţii – pe neputinţa sa de a o determina să colaboreze cu propria-i mamă şi cu organul de poliţie şi să facă plângere pentru infracţiunea de viol, pe numele “puriului” său iubit.
Element punctat şi de către poliţist care a sesizat că, într-adevăr, fără o asemenea plângere, totul s-ar limita la infracţiunea de act sexual, consimţit, cu o minoră, care-i reduce, seducătorului, vinovăţia. Observaţie care a declanşat noi suferinţe, hiperbolizante, ale mamei, care a început să facă referiri la o eventuală reţea de trafic de carne vie şi prostituţie, în care fiica ei inocentă a picat fără voie. Iar concluzia, parţială a poliţistului s-a mărginit la un sfat adresat acesteia: “
Cel mai important lucru e să nu o bruscaţi acum, fiindcă având vârsta aceasta crudă şi,de asemenea, aflată sub stăpânirea unor sentimente puternice de dragoste faţă de o persoană – chiar nepotrivită – poate să recurgă la gesturi extreme”.
Curând, medicul legist îi pofteşte şi pe cei doi în cabinet, pentru a-i înştiinţa verdictul medico-legal. Verdict deja fără importanţă pentru subsemnatul, având în vedere greutatea mărturisirilor făcute de mamă. Iar, la finalul consultaţiei, toţi trei – mamă, fiică, poliţist – ies din cabinet şi din încăpere, în viteză, urmaţi îndeaproape de cealaltă femeie tânără, care aşteptase şi ea, îngândurată, pe un scaun.
Sorin Grecu