Hotărât lucru, în curtea comună a unei familii din cartierul clujean Bulgaria, Csaba, un surdomut în vârstă de 44 de ani este eroul principal! Desigur, unul negativ, desprins parcă din filmele de groază… Acesta, cu infinită răbdare, își pregătește acțiunile și când răbufnește, o face vulcanic, împărțind pumni și picioare – în special cumnatei, pentru care are o afinitate specială – dar neezitând să fluture lopata sau fierăstrăul! Și, pentru că este înzestrat și cu un accentuat simț al proprietății, pune lacăte peste tot, afirmând că dependințele sunt ale sale!
D-na Eva, o femeie în vârstă de 37 de ani, așteaptă, răbdătoare, să fie consultată la cabinetul Institutului de Medicină Legală din Cluj-Napoca. Nu prezintă urme de agresiune pe față, în schimb mărturisește că are o mulțime pe trup, unde a fost lovită, weekend-ul trecut – cu pumnii și picioarele – de cumnatul ei, Csaba, un bărbat surdomut care, se pare că și-a pierdut mințile!
Explică aceasta, cu glas șovăitor: „De paisprezece ani sunt în relație cu cumnatul ca șoarecele și pisica, dar sâmbătă am avut o discuție în familie mai aprinsă: soțul i-a spus lui Csaba, de față cu socrul, să-și scoată lacătele cu care acesta închide toate dependințele, aflate în curtea comună – și ne otrăvește, astfel, zilnic, viața. Pe deasupra, nu odată ne-a bătut copilul, iar pe mine m-a scuipat și m-a strâns, mereu, de gât.
Acum, după ce soțul i-a transmis să-și scoată lacătele, a sărit la el și, după obicei, l-a apucat și pe el de gât. Apoi, când am sărit să-mi apăr soțul, a apucat o lopată și a încercat să mă lovească în cap cu ea dar, din fericire, nu m-a nimerit! Apoi a înhățat un fierăstrău, aflat în preajmă și a încercat să-i taie mâna fratelui său, dar s-a răzgândit și s-a concentrat asupra mea! A început să-mi dea picioare în burtă, cu nemiluita! N-am chemat poliția, de rușinea vecinilor, dar m-am dus singură la U.P.U., fiindcă durerile devenisera deja insuportabile…
Și acum, iată-mă la I.M.L., gândindu-mă să-mi scot certificat și să depun plângere la poliție. Nu de alta, dar am realizat clar de tot că Csaba are serioase probleme mintale și ne putem trezi că ne omoară, cu un cuțit sau cu ceva, oricând i se năzare! Deci, de frică am venit aici – și voi furniza poliției și filmările, fiindcă l-am și filmat pe Csaba în timp ce mă bate!”
O rog pe Eva să-mi furnizeze și mie imaginile respective, ca să le fac publice – însă, la auzul rugăminții mele, se arată înfricoșată de-a binelea: „Nu pot face acest lucru fiindcă, dacă se vede în presă chiar ne omoară, fără să mai stea pe gânduri! Nu-l cunoașteți și nu știți de ce poate fi omul ăsta în stare!”
Femeia este poftită, curând, în cabinetul de consultații și se întoarce, după câteva minute, cu un certificat în care medicii i-au recomandat patru zile de îngrijiri.
Apoi, după ce-și introduce certificatul în poșetă, concluzionează: ”De aici, cum v-am mai zis, mă prezint direct la secția de poliție, fiindcă simt că situația trebuie rezolvată fără întârziere. Deja e prea periculos să locuim – chiar și într-o curte comună – cu un asemenea om imprevizibil! Sper ca să acționeze cumva autoritățile și să-l ducă la un tratament psihiatric, pentru o vreme, măcar – doar-doar situația lui se va ameliora!”
Și, după ce salută respectuos, femeia părăsește, grăbită, sediul instituției medicale clujene.